Compania Facebook şi-a cerut scuze pentru eroarea din cadrul funcţiei „Safety Check", activată la scurt timp după atacul din Pakistan, în urma căreia mai mulţi utilizatori din lumea întreagă au fost întrebaţi dacă sunt bine, informează BBC.com.
Atacul sinucigaş din parcul Lahore, Pakistan, a omorât aproximativ 70 de persoane, inclusiv copii. La scurt timp după tragedie, Facebook a activat opţiunea „Safety Check” pentru ca utilizatorii să îşi anunţe prietenii că se află în siguranţă.
Cu toate acestea, sistemul celor de la Facebook a dar erori şi utilizatori care se aflau la mii de kilometri distanţă de Pakistan au primit notificare din partea companiei şi au fost rugaţi să spună dacă sunt bine.
Opţiunea a stârnit reacţii diverse atunci când utilizatori din întreaga lume au primit următorul mesaj: „Eşti afectat de explozie?", fără a primi şi alte informaţii despre o posibilă ameninţare.
Mii de persoane din toată lumea şi-au făcut cunoscută indignarea postând diverse mesaje pe reţele de socializare.
„Din păcate, mii de persoane care nu erau afectate de criza din Pakistan au primit o notificare de la Facebook prin care li se cerea să spună dacă sunt bine", a declarat un oficial al companiei, potrivit Mediafax. „Eroarea de duminică s-a aflat în opoziţie cu intenţia noastră", a ţinut să precizeze acesta, adăugând „Am încercat să rezolvăm problema cât mai repede posibil".
„Le cerem scuze tuturor celor care au primit această notificare din greşeală", a declarat reprezentantul Facebook, ţinând să sublinieze: „Sperăm ca persoanele care s-au aflat în zona atentatului să se folosească de Safety Check şi să îşi anunţe prietenii că sunt în siguranţă".