BCE a decis să oprească tipărirea bancnotei de 500 de euro, din cauza temerilor că bancnotele mari ar ajuta finanțarea terorismului și evaziunea fiscală, transmite AP.
Bancnotele de 500 de euro vor rămâne în circulație mai mulți ani, putând fi utilizate în continuare la plată și, de asemenea, vor putea fi răscumpărate la ghișeele băncilor centrale după ce nu vor mai fi tipărite.
BCE a informat miercuri că a ținut cont de temerile că bancnota de 500 de euro, echivalentul a 580 de dolari, „ar putea facilita activitățile ilegale".
Unii comercianți nu acceptă la plată bancnota de 500 de euro, iar 56% dintre cei care au participat la un studiu derulat de BCE au declarat că nu au văzut-o niciodată.
Însă, ideea eliminării bancnotelor de 500 de euro este criticată în Germania, unde există îngrijorarea că acesta este doar primul pas spre eliminarea completă a tranzacțiilor cu numerar. Plățile cu numerar joacă un rol mai mare în Germania decât în multe alte state occidentale, ca urmare a experienței traumatizante din anii 1920, când Germania a cunoscut efectele destabilizatoare ale hiperinflației. Potrivit Bundesbank, aproximativ 79% din toate tranzacțiile derulate la nivel național în 2014 au fost efectuate în numerar. Citeste mai mult pe agerpres.ro