Mai mulţi români aflaţi la Nisa au fost martorii atacului terorist în care au murit peste 80 de oameni după ce un camion a intrat în mulţimea adunată să sărbătorească ziua Franţei. O româncă stabilită la Nisa a declarat pentru „Adevărul” că a fost la doar câţiva metri de camionul care a intrat în mulţime.
Ionela G., o româncă din Botoşani stabilită în Franţa a fost martoră a atacului terorist în care peste 80 de oameni au murit. Prezentă cu familia, şi alţi prieteni români, la focul de artificii organizat cu ocazia zilei naţionale a Franţei, Ionela s-a s-a trezit la doar câţiva metri de camionul teroriştilor.
„A fost foarte multă lume. Eram cu alţi prieteni români, iar la un moment dat Poliţia a strigat să treacă toată lumea pe trotuar. Erau toţi bulversaţi. Nimeni nu ştia ce se întâmplă. Erau oameni cu copii în braţe. Au fost cărucioare abandonate. Un copil de opt luni chiar a fost pierdut şi a fost găsit după apelul de pe Facebook”, a declarat românca pentru „Adevărul”.
Botoșăneanca susţine că toată lumea era sub şoc şi cei mai mulţi nu realizau ce se întâmplă. „Iniţial am crezut că este o glumă. Ne-am îndreptat către tramvai, ne-am ascuns într-un restaurant. După ce am ieşit, am văzut la ştiri că în restaurantul respectiv a fost un individ cu un cuţit care ameninţa”, a mai spus românca.
Aceasta a mai spus că prietenii din grupul ei nu au păţit nimic, dar ar fi aflat de la alţi români, că în atacul terorist sunt şi doi români morţi. Informaţia nu a fost confirmată oficial, reprezentanţii Ministerului de Externe din România precizând că, într-adevăr, printre victimele atacului de la Nisa se află şi doi români, dar aceştia nu sunt decedaţi, ci răniţi, fiind internaţi la spitalul din Nisa. Sursa: adevarul.ro