Dorohoi News Logo

Tentativa de lovitură de stat din Turcia a fost blocată. Situatia este „complet sub control”

lovitură de stat in Turcia

Haos in Turcia vineri noapte, unde a avut loc o tentativa de lovitura de stat in timp ce presedintele Recep Tayyip Erdogan se afla in concediu in afara tarii. El a reusit ulterior sa ajunga in Turcia.

Sunt 265 de morti si 1.440 de raniti.

Premierul Binali Yildirim a anuntat ca o factiune militara a incercat sa preia puterea printr-o lovitura de stat. Ore intregi nu a fost clar cine detine controlul in Turcia.

Confruntarile armate intre factiunea care a vrut sa rastoarne regimul si fortele guvernamentale au fost puternice. Armata a doborat un elicopter al pucistilor, cladirea Parlamentului a fost bombardata, explozii au zguduit atat Ankara cat si Istanbulul si tancurile au blocat strazile principale.

Sambata dimineata, soldatii au inceput sa se predea iar 2.800 de militari au fost arestati. Totodata, premierul a anuntat ca tentativa de lovitura de stat a fost blocata, iar situatia este "complet sub control".

Insa, cu toate ca in acest moment lucrurile par ca s-au calmat in Turcia, nu se stie ce va fi in orele urmatoare. Asta pentru ca presedintele Erdogan a facut un apel la populatie sa iasa sambata seara in strada.

Desfasurarea evenimentelor din Turcia in format LIVE TEXT:

15:58 - MAE face demersuri pentru a trimite la Istanbul o aeronava Tarom, in regim de cursa umanitara, pentru a-i prelua pe romanii care vor sa se intoarca in tara. Tarom anuntase anterior ca o cursa va decola in jurul orei 18:35 de pe Aeroportul Ataturk, insa va prelua doar pasagerii companiei.

Acum, aeronava umanitara va fi platita de MAE. Pe Aeroportul Ataturk, unde sunt blocati aproximativ 200 de romani, au ajuns si echipe consulare.

Alte echipe consulare MAE din Sofia au oferit asistenta pentru mai bine de 35 de autovehicule cu cetateni romani care au trecut granita turco-bulgara.

15:52 - A fost taiat curentul la baza aeriana Incirlik, folosita de SUA pentru a lansa lovituri aeriene impotriva Statului Islamic, in Siria, anunta Consulatul SUA in Turcia, citat de CNN.

15:26 - Georgeta Dinu, purtatorul de cuvant al Tarom, a declarat, la Digi 24, ca toti pasagerii companiei aflati la acest moment pe Aeroportul Ataturk vor fi repatriati.

"Un mesaj pentru toti pasagerii Tarom care urmeaza sa se intoarca la Bucuresti: operam cursa care pleaca de la Istanbul la 18:35. Am marit capacitatea de operare, vor fi preluati atat pasagerii zborului de dimineata, cat si cei ai zborului de dupa-amiaza", a declarat purtatorul de cuvant, precizand ca a fost pusa la dispozitie o aeronava cu capacitate marita, de 134 de locuri.

Dinu a adaugat ca o echipa a Tarom lucreaza de dimineata cu celula de criza infiintata la nivelul MAE. Cu toate acestea Tarom va prelua doar pasagerii sai, nu si ai altor companii aeriene.

15:05 - Grecia a anuntat ca va analiza cererile de azil politic a celor opt militari turci. Asta desi Ankara a cerut extradarea lor.

15:02 - 2.745 de judecatori au fost indepartati din functie dupa tentativa de lovitura de stat, anunta autoritatile din Turcia.

14:59 - Compania Tarom a anuntat, pentru News.ro, ca va opera cursa aeriana de linie care urmeaza sa decoleze in aceasta dupa-amiaza, la ora 16:25, de pe Aeroportul Henri Coanda, spre Aeroportul Ataturk din Istanbul. La intoarcere, va prelua si pasagerii cursei anulate sambata dimineata.

14:48 - Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat sambata ca tot personalul si unitatile militare aliate din Turcia sunt in siguranta dupa tentativa de lovitura de stat.

14:43 - Mai multe inregistrari video si fotografii aparute pe retelele de socializare arata cum sustinatori ai partidului de guvernare din Turcia, AKP, decapiteaza un soldat pe unul dintre podurile care traverseaza Bosforul. Nu a fost confirmata veridicitatea lor.

14:34 - Deputatul PNL Cezar Preda, aflat in vacanta in Turcia, a trait pe viu tentativa de lovitura de stat, asteptand in aeroportul din Istanbul mai mult de 12 ore pentru a se imbarca, informeaza Agerpres.

14:20 - Mii de persoane s-au adunat sambata dimineata la Berlin si Viena pentru a protesta fata de tentativa de lovitura de stat din Turcia si pentru a-si manifesta sprijinul fata de guvenul turc.

14:12 - Agentia DHA scrie ca tentativa de lovitura de stat din Turcia ar fi fost condusa de fostul comandant al avionului prezidential turc, Okin Ozturk.

13:55 - Premierul turc anunta acum ca 265 de persoane au murit.

13:40 - Un grup de pucisti a capturat o fregata ancorata la baza navala turca Golcuk, a declarat o sursa militara greaca, informeaza Reuters. Se pare ca flota turca a fost luata ostatica.

13:38 - Ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, a cerut Greciei sa ii elibereze pe cei 8 militari si sa ii trimita in tara.

13:36 - Ministrul roman de Externe, Lazar Comanescu, a declarat la Digi24 ca situatia din Turcia este "preocupanta" pentru ca "Turcia e un partener cheie al UE si un aliat cheie al NATO".

"E foarte important ca lucrurile sa revina la calm, sa se respecte institutiile democratice, fara violente fata de aceste institutii sau civili", a subliniat acesta.

De asemenea, ministrul le-a recomandat romanilor aflati in Turcia sa evite deplasarile si sa isi pastreze calmul.

"Asa cum evolueaza situatia, revenirea institutiilor guvernamentale democratice va conduce la crearea conditiilor pentru ca situatia sa se perfectioneze (...) Din toate datele pe care le avem, din fericire nu sunt cetateni romani care sa fi fost intr-un fel sau altul victime sau raniti", a mai spus ministrul de Externe.

13:30 - Yildirim a declarat ca orice tara care il sprijina pe Fethullah Gulen - acuzat ca s-ar afla la originea tentativei de lovitura de stat de la Ankara - va fi considerata in razboi cu Turcia.

13:24 - Premierul Turciei, Binali Yildirim, a anuntat sambata ca tentativa de lovitura de stat a fost blocata, iar situatia este "complet sub control". El a dat vina pe o "structura paralela" din cadrul fortelor armate, insa a dat asigurari ca liderii miscarii au fost arestati.

13:19 - Camelia Enescu, general manager al agentiei Tarom din Istanbul a declarat la Digi24: "Am anulat zborul de dimineata, incercam si speram sa operam la timp zborul de dupa amiaza, de la 16:25. Politia de frontiera a reluat activitatea, granitele s-au deschis, traficul a inceput timid sa isi revina, au inceput aterizarile internationale.

Toti pasagerii de dimineata care si-au exprimat dorinta, daca se vor prezenta la check-in, vor fi preluati, impreuna cu cei care au bilete pentru cursa de dupa masa".

13:08 - Opt soldati care au ajuns sambata in Grecia cu un elicopter militar turc au fost retinuti si cer azil politic.

12:51 - Echipa de fotbal Concordia Chiajna este in continuare blocata in Istanbul, potrivit paginii de Facebook a clubului.

12:47 - Mai multi lideri militari loiali regimului turc sunt in continuare disparuti, cel mai probabil luati ostatici.

12:35 - Premierul turc Binali Yildirim anunta mai putini morti. El a declarat intr-o conferinta de presa ca 161 de persoane au fost ucise si 1.440 ranite. Anterior, noul sef al Statului Major al Armatei anuntase 194 de morti. Totodata, a anuntat premierul, 2.800 de persoane au fost arestate.

12:17 - MAE anunta ca toate punctele de control de la frontiera dintre Turcia si Bulgaria au fost redeschise, fiind astfel posibila iesirea din Turcia pe cale terestra catre Romania prin aceste zone.

12:10 - Mehmet Muezzinoglu, ministrul Sanatatii din Turcia si vicepresedinte al partidului de guvernamant AK Parti, a declarat ca Guvernul ia in considerare reinstaurarea pedepsei cu moartea, in urma tentativei de lovitura de stat, potrivit BBC News. Imediat dupa acest anunt, pe Facebook si Twitter au inceput sa circule mesaje cu hashtagul #Idamistiyorum (Vreau pedeapsa cu moartea).

11:44 - Presedintia turca cheama oamenii in strada, sambata seara. "Trebuie sa fim in strada in aceasta seara. O noua tentativa de lovitura de stat ar putea avea loc in orice minut", se arata intr-un mesaj postat pe Twitter.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web