Vești proaste pentru românii din Anglia: vor avea nevoie de documente pentru a avea dreptul de a rămâne pe teritoriul Regatului Unit.
Cetăţenii din statele membre ale Uniunii Europene stabiliţi în Marea Britanie vor avea nevoie de documente pentru a avea dreptul de a rămâne pe teritoriul Regatului Unit, a anunţat luni ministrul britanic de Interne, Amber Rudd, potrivit BBC.
Amber Rudd a făcut declaraţia în faţa membrilor Camerei Comunelor, unde a explicat ce va presupune ieşirea din Uniune a Regatului Unit pentru unii dintre străinii stabiliţi aici, informează agerpres.ro.
Opoziţia laburistă a vrut să ştie cum va fi posibil ca angajatorii şi proprietarii apartamentelor închiriate să fac distincţia între străinii care au dreptul de a locui şi de a munci în Marea Britanie şi cei care au ajuns în regat după intrarea în vigoare a restricţiilor ce ar interveni după Brexit. În regat sunt 3,2 milioane de cetăţeni din UE, potrivit datelor oficiale ale ministerului de Interne.
„Va fi nevoie de unele documente, într-o formă sau alta", a spus ministrul. Rudd a vorbit despre o „abordare treptată" a acestei probleme, astfel încât Guvernul să poată folosi „toate avantajele tehnologice de care dispunem pentru ca toate formele de imigraţie să fie gestionate cu atenţie".
Ministrul a precizat că va mai dura până când planurile vor fi prezentate. Ministrul pentru Migraţie, Robert Goodwill, a confirmat că „în acest stadiu nu este nevoie de documente în plus". El a refuzat însă să răspundă direct la afirmaţia unui parlamentar liberal-democrat cum că remiterea de documente speciale pentru cetăţenii UE din Marea Britanie ar putea costa 100 de milioane de lire pe an şi ar presupune implicarea a 3.000 de funcţionari. Sursa: realitatea.net