Dorohoi News Logo

Cel puțin cinci morți, 25 de răniți și 20 de clădiri distruse după ce un tren a deraiat și apoi a explodat

tren explodat

Cel puțin patru persoane au murit, iar alte 25 au fost spitalizate cu răni grave, după ce tren cu 26 de vagoane a deraiat, iar apoi a explodat în nord-estul Bulgariei, informează Novinite. Trenul transporta  rezervoare de propan-butan în satul Hitrino din provincia Shumen, în estul țării.

Autoritățile bulgare au anunțat că numărul morților în urma exlpoziei a ajuns la cinci, după ce un bărbat de 18 ani a murit la un spital din nordul orașului Shumen din cauza rănilor și a arsurilor.

Toate ambulanțele din orașele din apropiere  Razgrad, Shumen și Targovishte s-au deplasat la locul accidentului, potrivit lui Nikolay Nikolov, șeful departamentului de pompieri.

Cel puțin 20 de clădiri au fost distruse în urma deflagrației, printre acestea se numără sediul Primăriei, un restaurant şi mai multe case.  Nikolov susține că doar două vagoane au explodat și nu sunt așteptate alte explozii, însă toată zona a fost evacuată. Echipele de salvare au reușit să scoată de sub dărâmături 12 persoane. Cel puțin 150 de pompieri încearcă să stingă flăcările. Mai mult, se pare că vagoanele cu rezervoarele de propan au explodat după ce ar fi lovit fire electrice, informează BBC News.

Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, a anunțat că a plecat de urgență spre locul accidentului. Sursa: libertatea.ro.

 

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web