Dorohoi News Logo

Cetățenii ucraineni care au pașapoarte biometrice pot intra în România fără viză

vize_ucraina

Incepand cu 11 iunie 2017, cetatenii ucraineni, titulari de pasapoarte biometrice, pot intra in Romania si ramane pe teritoriul tarii noastre fara a avea obligatia de a detine viza, pentru    şederi a caror durată totală nu depaşeşte 90 de zile, în cursul oricarei perioade de 180 de zile, anunţă un comunciat dat publicităţii sâmbătă de Poliţia de Frontieră.

Cetăţenii din Ucraina, posesori de paşapoarte biometrice, pot intra în România fără viză, ei trebuind să respecte mai multe condiţii. Astfel, aceştia trebuie să prezinte documente care justifică scopul şi condiţiile şederii lor şi să facă dovada existenţei unor mijloace corespunzătoare atât pentru întreţinere pe perioada şederii, cât şi pentru întoarcerea în ţara de origine sau pentru tranzitul către alt stat în care există siguranţa că li se va permite intrarea.

De asemenea, cei aflaţi în tranzit trebuie să prezinte garanţii că li se va permite intrarea pe teritoriul statului de destinaţie sau că vor părăsi teritoriul României.

Nu vor avea acces cei care deţin paşapoarte biometrice dar care sunt incluşi în categoria străinilor împotriva cărora s-a instituit măsura interzicerii intrării în România sau care au fost declaraţi indezirabili, cei care au încălcat anterior, în mod nejustificat, scopul declarat la obţinerea vizei sau, după caz, la intrarea pe teritoriul României ori au încercat să treacă frontiera României cu documente false.  

Alte condiţii pe care trebuie să le îndeplinească ucrainenii care vor să intre fără viză pe baza paşaportului biometric sunt ca pe numele lor să nu fi fost introduse alerte în Sistemul Informatic Schengen în scopul refuzării intrării şi să nu prezinte un pericol pentru apărarea şi siguranţa naţională, ordinea, sănătatea ori morala publică.

„De asemenea, rămân în vigoare prevederile Acordului privind micul trafic de frontieră încheiat între Guvernul României şi Guvernul Ucrainei, în sensul că, cetăţenii ucraineni, titulari ai unor permise de mic trafic eliberate de către autorităţile competente, pot călători şi sta pe teritoriul României, având obligaţia de a nu depăşi limita de 50 km de la linia de frontieră şi de a respecta condiţiile şi scopul pentru care a fost eliberat un astfel de document” se precizează în comunicat.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web