Două persoane și-au pierdut viața și aproximativ 120 au fost rănite după ce, vineri seară, o furtună puternică a lovit Sankt Johann am Walde, din Austria. Victimele se aflau la un festival al pompierilor voluntari când cortul berăriei în care avea loc evenimentul a fost distrus de fenomenele meteo.
Una dintre persoanele decedate este o româncă de 19 ani care locuia în Austria împreună cu familia. „Ambasada României la Viena are în atenţie situaţia generată de fenomenele meteorologice care au afectat, în seara de 18 august 2017, localitatea Sankt Johann am Walde şi care au provocat rănirea sau decesul mai multor persoane. Imediat după semnalarea situaţiei, misiunea diplomatică a efectuat demersuri pe lângă autorităţile locale, pentru a verifica dacă printre victime există cetăţeni români. Potrivit informaţiilor comunicate în cursul zilei de 19 august 2017 de autorităţile locale Ambasadei României la Viena, printre persoanele decedate se află şi un cetăţean român”, a confirmat pentru Mediafax Ministerul român al Afacerilor Externe.
„Este tragic. Familia este bine integrată (…). Familia a cumpărat o casă în urmă cu câţiva ani, sunt oameni muncitori”, a declarat primarul din Hohnhart, unde a avut loc tragedia, potrivit news.ro.