Peste 1.000 de soldati sunt in asteptare, gata sa intervina daca furtuna Ophelia va face probleme in Marea Britanie. Locuitorii au fost avertizati ca vantul de pana la 130 de kilometri pe ora le poate pune vietile in pericol.
Se asteapta ca luni sa fie lovite de furtuna vestul si nordul Angliei, sudul Scotiei si nordul Irlandei, arata The Telegraph. Este cea mai puternica furtuna care loveste Irlanda in ultimii 50 de ani, situandu-se la cota 3 din 5 pe scara intensitatii.
Conform sursei, populatia din zonele care urmeaza sa fie afectate a fost sfatuita sa-si lege sau sa-si asigure bine mobila de gradina si sa sa se fereasca de eventualele obiecte care ar putea fi luate pe sus de vant. Se asteapta ca Ophelia sa creeze haos in trafic, iar curentul electric si retelele de telefonie mobila sa cada.
De asemenea, vantul de pana la 130 de kilometri la ora le poate pune locuitorilor viata in pericol, avertizeaza autoritatile, care au emis o alerta de vant puternic, cod rosu pentru regiunile Wexford, Mayo, Galway, Kerry, Clare, Limerick, Cork si Waterford si cod portocaliu pentru restul tarii, de luni, ora 09:00, pana marti, ora 03:00.
Daca unele zone vor fi lovite de furtuna, altele, cum sunt sudul si estul Angliei, vor avea parte de temperaturi neasteptat de mari pentru acesta perioada. "Cu temperaturi mari de 24 de grade Celsius, in unele zone se va face la fel de cald ca in Atena si Sicilia", scrie cotidianul britanic.
Acestea sunt si ele un efect al furtunii, care impinge aerul cald din Spania.
Trecerea uraganului Ophelia prin Irlanda vine la 30 de ani dupa "Marea furtuna" din 1987, soldata cu 18 morti. Ophelia este al zecelea uragan format in Atlantic de la inceputul anului si cel care ajunge cel mai la est din acest sezon.