Cetăţenii europeni cu reşedinţa legală în Marea Britanie vor beneficia, în continuare, de drepturile oferite de legislaţia europeană, în baza obţinerii unui nou statut care le va garanta dreptul la şedere înainte de data retragerii, după o perioadă de rezidenţă de minim cinci ani, potrivit MAE.
„Referitor la drepturile cetăţenilor, Marea Britanie şi Uniunea Europeană au căzut de acord că cetăţenii europeni cu reşedinţa legală în Marea Britanie, precum şi membri de familie ai acestora, vor continua să beneficieze de drepturile conferite de legislaţia europeană, în baza obţinerii unui nou statut (settled status). Acest statut va garanta dreptul de şedere al cetăţenilor europeni stabiliţi în Marea Britanie înainte de data retragerii, după o perioadă de rezidenţă de minim cinci ani”, se arată în comunicatul MAE.
La reuniunea Consiliului Afaceri Generale Art. 50, care a avut loc marţi, în contextul negocierilor generate de retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană, pe agenda întâlnirii au figurat stadiul negocierilor cu Marea Britanie şi pregătirea reuniunii Consiliului European Art. 50 din 15 decembrie.
Până la împlinirea celor cinci ani, cetăţenii europeni vor putea aplica pentru un statut temporar. Noul statut va fi singurul document care va atesta reşedinţa legală a cetăţenilor europeni în Regat după data retragerii. În baza acestuia, cetăţenii europeni vor putea continua să locuiască, să studieze şi să muncească în Marea Britanie.
Totodată, toate calificările profesionale obţinute sau în curs de obţinere înainte de data retragerii vor fi recunoscute de către cele două părţi. Orice cetăţean european va avea drept de şedere până la comunicarea unei decizii finale cu privire la statutul stabilit, iar criteriile pentru refuzul acordării statutului stabilit vor fi menţionate explicit în acordul de retragere, şi vor fi în conformitate cu legislaţia europeană, precizează MAE.
Bruxellesul şi Londra nu pot definitiva un acord comercial privind viitoarele relaţii până în momentul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, în martie 2019, afirmă negociatorul-şef european, Michel Barnier.
„Nu există nicio posibilitate" ca Marea Britanie şi Uniunea Europeană să definitiveze un acord comercial înainte de ieşirea ţării din UE, în martie 2019, a declarat marţi seară Michel Barnier, precizând că, în momentul producerii Brexit, va exista doar o "declaraţie politică" privind viitoarele relaţii bilaterale.