Copiii sub 16 ani nu-și vor mai putea crea contreţelele sociale fără acordul părinţilor. Asta prevede noul regulament european privind protecţia datelor personale.
„În ceea ce priveşte oferirea de servicii ale societăţii informaţionale în mod direct unui copil aceasta va fi legală dacă copilul are cel puţin vârsta de 16 ani. Dacă copilul are sub vârsta de 16 ani, prelucrarea datelor acestuia este legală numai dacă şi în măsura în care consimţământul respectiv este acordat sau autorizat de titularul răspunderii părinteşti asupra copilului”, prevede art.8 din Regulament.