Dorohoi News Logo

Un asteroid mai mare decât piramida din Giza va trece pe lângă Pământ

asteroid

Un asteroid de două ori mai mare decât un avion Boeing 747 se apropie tot mai mult de Pământ. Știm și la ce distanță va trece de Terra.

Asteroidul 2016 NF23 urmează să treacă pe lângă planeta noastră săptămâna viitoare, mai exact, pe 29 august, la o distanță de aproximativ trei milioane de mile (aproape cinci milioane de kilometri) de Pământ. Este o distanță de vreo 13 ori mai mare decât cea dintre planeta noastră și Lună.

Oamenii de știință spun că această distanță nu e chiar atât de mare pe cât ni se pare, dar este suficient de sigură cât să răsuflăm ușurați.

Imensa bucată de rocă spațială se deplasează cu o viteză de peste 32.400 km/h și, din cauza vitezei și a mărimii sale, asteroidul 2016 NF23 este încadrat în categoria corpurilor cerești periculoase în caz de coliziune, cu efecte devastatoare.

Potrivit estimărilor celor de la NASA, asteroidul are un diametru cuprins între 70 și 160 de metri (variază pentru că are o formă neregulată). Asta înseamnă că e mai mare decât Marea Piramidă de la Gizeh din Egipt, deci e o mărime considerabilă, suficient cât să facă prăpăd într-un caz nefericit.

NASA a pus asteroidul 2016 NF23 pe lista tuturor corpurilor cerești cu potențial de risc pentru Pământ și le monitorizează permanent, le studiază traiectoriile și deviațiile, pentru a ști din timp spre ce se îndreaptă.

În termeni științifici, asteroidul va trece pe lângă Terra la o distanță de aproape .03 unități astronomice.

2016 NF23 prezintă un potențial de risc pentru noi pentru că orice asteroid care trece pe lângă Pământ la o distanță de .05 unități astronomice și are o magnitudine absolută de cel puțin 22 de unități, este considerat periculos. Asteroidul care ne va “vizita” de la distanță are o magnitudine absolută de 22,9 unități.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web