Încă un caz de sclavie în Italia aduce ţara noastră în atenţia presei şi a autorităţilor. Doi români şi un italian au fost arestaţi după o anchetă care a durat un an, pentru că ar fi condus un grup infracţional cu scopul de a exploata forţa de muncă venită din România şi Albania.
Peste treizeci de persoane angajate în agricultură şi construcţii ar fi fost victimele acestei reţele, scrie Digi24.
Muncitorilor care veneau în Italia li se dădeau 500 de euro pe lună, cu titlu de avans, din care li se reţinea costul pentru casă şi masă. Munceau şi câte 11 ore pe zi pentru 4 euro pe oră, complet la negru, fără nicio urmă de protecţie socială sau siguranţă. Investigaţia a fost efectuată de Carabinieri şi a pornit din Florenţa în 2017, după ce un român a murit pe câmp, la cules de măsline.
Acest caz scoate încă o dată în evidenţă ineficienţa măsurilor adoptate de autoritătile române şi italiene pentru combaterea acestui fenomen.
Acum numai câteva săptămâni, Matteo Salvini, actualul ministru de interne al Italiei spunea că România şi Bulgaria sunt sursele de sclavi ale Europei. Acesta a cerut autorităţilor din cele două state să controleze mai strict mijloacele de transport şi persoanele care părăsesc ţara. Acea declaraţie venea după un accident care a stârnit o discuţie mai largă în Italia privind statutul muncitorilor imigranţi. Sursa: adevarul.ro