Femeia de origine română a fost ucisă miercuri, 21 noiembrie, chiar în faţa casei sale din Zaragoza. Poliţiştii spanioli care anchetează acest caz susţin că românca a fost executată în stil mafiot.
Victima, Maria Marian, avea 29 de ani şi era originară din Sibiu. Potrivit publicaţiei El Periodico de Aragon, femeia a coborât din maşină împreună cu sora ei, fiind împuşcată de doi bărbaţi care apoi s-au făcut nevăzuţi.
În schimb, cealaltă femeie a reuşit să scape fără nicio zgârietură. Anchetatorii susţin că tragicul incident ar fi avut loc în jurul orei 20.00 şi că cele două românce au fost aşteptate în faţa casei de doi bărbaţi, care au deschis focul asupra lor, cu pistoalele, apoi au fugit cu un autoturism de culoare roşie.
Potrivit jurnaliştilor iberici, suspecţii ar putea avea legături cu traficul de droguri, iar felul în care au acţionat ar indica o reglare de conturi. Maria Marian locuia de mai mulţi ani în Zaragoza împreună cu sora şi cu tatăl ei şi avea o relaţie cu un cetăţean spaniol. De altfel, bărbatul este unul dintre principalii suspecţi şi nu a fost găsit până acum de poliţişti, scrie Adevărul.
Maria M., în vârstă de 29 de ani, avea o relaţie cu un cetăţean spaniol şi locuia la Zaragoza împreună cu sora şi cu tatăl ei. Imediat după ce a fost împuşcată, românca a căzut lângă maşină şi a murit pe loc. Medicii au sosit imediat la față locului, însă nu au mai putut face nimic să îi salveze viaţa.
Vecinii româncei spun că ea a avea o relaţie amoroasă cu un spaniol care în urmă cu doi ani a fost arestat pentru că deţinea o plantaţie clandestină de marijuana.