Dorohoi News Logo

Ajutor pentru românii din Italia! Ce condiții trebuie să împlinească

ajutor

Unii români din Italia ar putea primi un ajutor, după ce guvernul italian a adoptat joi seara decrete-lege care creează „venitul cetăţeniei” şi scad vârsta de pensionare. Aceștia trebuie, însă, să îndeplinească unele condiții.

Decretele-lege urmează să intre în vigoare în zilele următoare, însă este necesar ca acestea să fie validate de Parlament în termen de 60 de zile.  

Bugetul pe 2019, adoptat la sfârşitul lui decembrie, prevede o anvelopă de şapte miliarde de euro pentru venit - principala promisiune a M5S, şi patru miliarde pentru reforma pensionării (plus alte 8,8 miliarde de euro în 2020) - măsura-far a Ligii. Numeroşi experţi au apreciat, însă, că măsurile anunţate, mai ales cu privire la pensii, riscă să coste mult mai scump.  

Venitul este destinat unui număr de cinci milioane de persoane care trăiesc sub pragul sărăciei în Italia şi vizează totodată să favorizeze reinserţia socială şi să relanseze creşterea prin cerere.

Acest venit va fi de 780 de euro pe lună pentru o singură persoană, cu majorări sau scăderi în funcţie de situaţia gospodăriei, pe o perioadă de 18 luni.  

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească străinii   
Este necesar ca beneficiarii să fie instalaţi în Italia, de doi ani în cazul italienilor şi de cel puţin zece ani în cazul străinilor. Ei nu vor putea să refuze mai mult de două oferte de muncă, a doua va putea să fie la 250 de kilometri distanţă de locuinţă, iar o a treia în toată Italia, potrivit adevarul.ro.

Întreprinderile care angajează un beneficiar vor obţine echivalentul venitului său cetăţenesc în deduceri fiscale pe durata care-i rămâne de beneficiat. O măsură similară vizează să ajute de asemenea beneficiarii care îşi vor crea propria întreprindere.  

Înscrierile se fac înainte de alegerile europene  
Înscrierea se va face pe Internet sau la poştă, începând din martie, iar primele plăţi vor avea loc în aprilie - cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile europene.   

Venitul va fi plătit pe carduri de plată electronice, care nu vor putea fi folosite, de exemplu, la jocuri de noroc, iar soldul necheltuit la sfârşitul lunii va fi pierdut.  

Reforma pensionării - intitulată „Quota 100" - vizează să permită ieşirea la pensie începând de la 62 de ani şi 38 de ani de cotizaţie, în contextul în care actuala lege stabileşte vârsta de pensionare la 67 de ani în Italia.  

Guvernul apreciază că aproximativ 355.000 de persoane ar putea să aleagă această opţiune încă de anul acesta, iar Salvini a repetat că nu va exista „vreo penalizare sau vreo tăiere” a pensiilor lor, chiar dacă proiecţiile mai multor publicaţii evocă o scădere de până la 30% a pensiilor celor care se pensionează mai devreme.  

Legea le va permite persoanelor cu studii superioare să cumpere, la tarife favorabile, trimestre de cotizaţie în anii de studii, până la vârsta de 45 de ani.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web