Utilizatorii aplicației de mesagerie WhatsApp au fost în nenumărate rânduri victimele escrocheriilor și ale hackerilor. În prezent, în România, mai mulți utilizatori s-au plâns că au rămas fără acces la contul de WhatsApp.
O escrocherie bine pusă la punct este propagată pe aplicația Whatsapp sub forma unui mesaj. Utilizatorul primește un mesaj de la un prieten cu contul compromis și este rugat să îi trimită un cod de verificare primit prin SMS.
Pentru că utilizatorul nu știe că în spatele contului compromis se află un hacker, trimite codul primit prin SMS și acesta poate avea control asupra contului de WhatsApp, scrie cancan.ro.
După ce primește acces pe contul utilizatorului, hackerul poate avea controlul complet asupra mesajelor, imaginilor sau filmulețelor trimise sau primite pe acest cont. Ulterior, acesta trimite mesaje altor persoane din lista de prieteni.
Până în prezent WhatsApp nu a transmis un comunicat oficial privind această escrocherie. Sursa: antena3.ro