Dorohoi News Logo

Infernul pe Pământ! O nouă explozie periculoasă. Rusia pune în pericol toată planeta!

explozie-puternica-la-centrul-vector-din-rusia

O nouă explozie a avut loc astăzi în Rusia, la doar o lună după explozia nucleară care a speriat întreaga comunitate internațională. De data aceasta, incidentul a avut loc la unul dintre cele mai periculoase locuri de pe Pământ, la un laborator din regiunea rusă Siberia, unde în era sovietică au fost cercetate arme biologice, aici fiind depozitate tulpini de virusuri periculoase, inclusiv Ebola, variolă, ciumă ori antrax.

Autoritățile ruse au confirmat luni că o explozie s-a produs în incinta Centrului de cercetare de Virologie și Biotehnologie de lângă Novosibirsk, un laborator din era sovietică unde sunt depozitate mostre de virusuri, informează Forbes.

Explozia “unui cilindru de gaz” a provocat un incendiu într-o clădire de beton.

Centrul de cercetare, care poartă numele Vector, este unul din doar două locuri din lume unde sunt stocate mostre de variolă, celălalt fiind Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, în Atlanta, SUA, scrie cancan.ro.

Presa rusă a relatat că echipele de intervenție au reacționat cu rapiditate, însă “situația a fost rapid actualizată de la o urgență ordinară la un incident major”.

Autoritățile au transmis că incendiul a fost “eliminat” într-o zonă în care “nu erau depozitate mostre biologice”, precizând că “o persoană a fost rănită și clădirea nu a fost avariată”.

Directorul instituției a “subliniat că incidentul nu reprezintă o amenințare biologică ori de altfel la adresa populației”, relatează presa rusă.

Mass-media de stat din Rusia a confirmat că laboratorul, care s-a ocupat de “dezvoltarea vaccinurilor pentru Ebola și hepatită, cât și pentru studierea epidemiilor și a chestiunilor generale referitoare la imunologie”, a participat la un “program sovietic, actualmente defunct, de cercetare a armelor biologice”, iar în incinta instituției sunt în continuare depozitate “unele din cele mai periculoase tulpini (virale) – inclusiv variolă, Ebola, antrax și anumite tipuri de ciumă”.

Laboratorul Vector a mai fost în urma cu 15 ani scena unui accident grav, când un cercetător a murit după ce s-a înțepat cu un ac contaminat cu virusul Ebola.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web