Dorohoi News Logo

O familie din România, părinții și doi copii, au murit într-un accident teribil pe autostrada M5 din Ungaria

accident ungaria

O familie din România, părinții și doi copii, au murit într-un accident teribil produs duminică noapte pe o autostradă din Ungaria, informează Ministerul Afacerilor Externe într-un răspuns la solicitarea Știrile PRO TV.

Șapte oameni au pierit arși de vii după ce șoferul unui camion înmatriculat în Serbia a pierdut controlul asupra direcției și a lovit două autoturisme de pe celălalt sens de mers, dintre care unul, cel puțin, ar fi fost înmatriculat în România.

Cele trei vehicule au lut foc în urma coliziunii și toate persoanele pe care le transportau au murit.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie din Judeţul Csongrád a declara pentru agenţia ungară de presă MTI că accidentul s-a produs în jurul orei 2:30, la kilometrul 146 al autostrăzii, în apropierea localităţii Kistelek.

Potrivit MAE, Consulatul General al României la Szeged urmăreşte îndeaproape evenimentele legate de accidentul rutier produs în regiunea Csongrad, accident soldat cu decesul a patru cetăţeni români.

„Consulatul General al României la Szeged urmărește îndeaproape evenimentele legate de accidentul rutier produs la data de 28 octombrie 2019, în regiunea Csongrad, accident soldat cu decesul a patru cetățeni români.

Reprezentanții oficiului consular au întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale, în vederea obținerii unor informații suplimentare cu privire la identitatea persoanelor implicate și circumstanțele producerii accidentului.

Până la acest moment, la nivelul consulatului nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară.

Reprezentanții Consulatului General al României la Szeged monitorizează cu prioritate situația și se află în contact cu autoritățile locale, fiind pregătiți să acorde asistență consulară în vederea îndeplinirii formalităților de eliberare a documentelor necesare repatrierii trupurilor neînsuflețite.”

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web