Dorohoi News Logo

Patru români au murit striviți într-un microbuz distrus între două TIR-uri românești, pe o autostradă în Germania

patru-romani-au-murit-striviti-intr-un-microbuz

Patru români au murit, vineri, într-un cumplit accident rutier produs pe autostrada A44 din Germania, în apropierea orașului Bad Wünnenberg. Românii se aflau într-un microbuz care a fost strivit între două TIR-uri românești, după ce un șofer român a intrat în plin în microbuz și apoi în celălalt TIR.

Tragedia s-a produs în jurul orei 12.50, pe autostrada A44, atunci când pe prima bandă s-a produs un ambuteiaj.

Un microbuz românesc marca Opel Vivaro, în care se aflau cinci români, a fost strivit între două TIR-uri românești, unul încărcat cu băuturi și altul cu lemn.

Potrivit presei din Germania, șoferul TIR-ului încărcat cu băuturi a observat prea târziu ambuteiajul creat în fața sa și nu a avut timp să frâneze. De altfel, anchetatorii nu au găsit nicio urmă de frânare pe asfalt.

Astfel, microbuzul în care se aflau cinci români a fost spulberat din spate și împins în TIR-ul românesc încărcat cu lemn, iar impactul a fost deosebit de violent.

Patru români au murit striviți într-un microbuz, pe autostradă în Germania
Martorii îngroziți au sunat la numărul de urgență, iar în scurt timp, la locul accidentului au ajuns numeroase echipaje de Poliție, ambulanțe, Pompieri și elicoptere medicale.

Din nefericire, patru dintre românii din microbuz au murit pe loc, iar al cincilea a fost grav rănit, el fiind scos abia după ce TIR-ul încărcat cu băuturi a fost tras de un utilaj.

Conform nw.de, un alt TIR înmatriculat în Cehia, dar și un autoturism BMW înmatriculat în Germania au fost implicate în accident, însă românii au fost singurele victime.

Sursa: antena3.ro

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web