Dorohoi News Logo

Germania intră în carantină strictă din 16 decembrie și până pe 10 ianuarie 2021

Germania

Germania intră în carantină strictă de miercuri, 16 decembrie și până pe 10 ianuarie 2021. Angela Merkel a anunțat duminică închiderea magazinelor neesențiale, a firmelor (cu excepția celor de utilități, a băncilor și a celor care fac aprovizionare critică) și a școlilor.

Cancelarul Angela Merkel a anunțat intrarea în carantină strictă începând de miercuri. “Măsurile pe care le-am început pe 2 noiembrie nu au fost suficiente. Sistemul de sănătate este supus unei mari tensiuni și scopul nostru a fost întotdeauna să evităm supraîncărcarea sistemului de sănătate”, a spus Merkel într-o declarație după întâlnirea cu cei 16 lideri ai landurilor germane.

Doar magazinele esențiale, cum ar fi supermarketurile și farmaciile, precum și băncile sau firmele de utilități vor continua să funcționeze.

Școlile vor fi închise în această perioadă, iar firmelor li se va cere să-și oprească activitatea dacă nu pot să lucreze cu angajații de acasă.

Germania se află sub carantină parțială de șase săptămâni, cu baruri și restaurante închise, în timp ce magazinele și școlile au rămas deschise. Unele regiuni au impus deja măsuri mai dure pe măsură ce numărul infecțiilor a crescut.

La sfârșitul acestei săptămâni a fost înregistrat un nou record de 29.875 de infectări într-o singură zi și 585 de decese. 

“Trebuie să acționăm urgent. Trebuie să facem mai mult decât era planificat anterior”, a avertizat ministrul Economiei, Peter Altmaier. În timp ce ministrul de Interne Horst Seehofer a spus: “Dacă așteptăm până la Crăciun, va trebui să ne luptăm cu numărul mare de cazuri luni întregi”. Sursa: Reuters

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web