Dorohoi News Logo

MAE, atenționare pentru românii din Italia! Cod roşu caniculă şi pericol de incendii

cod-rosu-de-canicula-in-Europa

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare adresată românilor care se vor afla în Italia în zilele de 22 și 23 august. Italia se confruntă în aceste zile cu un pericol major de incendii provocate de caniculă.

MAE a emis o atenționare pentru cetăţenii români care se vor afla în Republica Italiană în zilele de 22 şi 23 august. Aceasta vine în contextul buletinului de avertisment transmis de Departamentul de Protecţie Civilă al Regiunii Sicilia, potrivit căruia există un pericolul major de incendii în provinciile Ragusa şi Siracusa.

Totodată, există un regim de prealertă și pentru celelalte provincii, existând cod roşu de caniculă în Palermo, și cod portocaliu şi galben în Catania şi Messina.

Comunicatul MAE îi informează pe românii din Italia care au nevoie de asistență consulară să o solicite la numerele de telefon ale Consulatul României la Catania: +39095537909, +39095536139 şi ale Consulatului General al României la Roma: +390683523344; +390683523352; +390683523358; +390683523356; +390683523369; +390683523371; +390683523374.

Aceste apeluri urmează să fie redirecţionate non-stop către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS).

Linii telefonice de urgență pentru românii din Italia
Totodată, românii din Italia care se află în situații de urgență, beneficiază următoarele linii telefonice de urgenţă, în funcţie de regiune:
– Consulatul României la Catania: +393209653137;
– Consulatul General al României la Roma: +393451473935;
– Consulatul General al României la Milano: +393661081444;
– Consulatul General al României la Bologna: +393248035171;
– Consulatul General al României la Torino: +393387568134;
– Consulatul General al României la Trieste: +393408821688;
– Consulatul General al României la Bari: +393346042299.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă și consultarea anumitor resurse web: catania.mae.ro, roma.mae.ro, cgroma.mae.ro, www.meteoalarm.org, www.mae.ro.

Pentru sfaturi de călătorie, aceștia pot consulta și aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, pentru informații suplimentare.

Cod roșu de caniculă în 16 orașe italiene
Canicula face ravagii în Italia, provocând izbucnirea unui incendiu pe insula Elba, care a dus la evacuarea a 700 de persoane. Incendiul a început încă de luni, iar oamenii au fost evacuați dintr-un camping şi mai multe clădiri rezidenţiale.

Incendiul de vedetație a mistuit 14 hectare, însă marți dimineață era ținut sub control, fapt care poate însemna că evacuații s-ar putea întoarce în curând la casele lor.

Incendiul de pe insula Elba a cauzat daune semnificative pădurilor din zonele dintre orașele Rio Marina, Porto Azzurro și Ortano. Această insulă este o destinație populară printre turiști. Din fericire, până în acest moment nu au fost raportate victime în urma incendiului.

16 orașe italiene se confruntă cu maxime de 38 de grade și Cod roșu de caniculă.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web