Au început înscrierile pentru ediția de toamnă a programului „DiscoverEu”, prin care câteva mii de cetățeni, cu vârsta de 18 ani, pot obține un permis de călătorie gratuit.
DiscoverEU este o acțiune a programului Erasmus+ care oferă ocazia de a explora diversitatea Europei, de a afla mai multe despre patrimoniul său cultural și istoria sa și de a cunoaște oameni de pe întregul continent.
Cei care doresc să obțină dreptul de a călători gratuit trebuie să răspundă mai întâi la niște întrebări de cultură generală. Pe parcursul acestui program, aproape 1000 de români au călătorit gratuit prin Europa.
Astfel, Comisia Europeană a emis 36.000 de permise de călătorie gratuite care pot fi accesate doar de tinerii născuți între 1 ianuarie 2005-31 decembrie 2005.
Candidații selecționați vor putea călători în Europa timp de până la 30 de zile în perioada 1 martie 2024-31 mai 2025.
Mai multe informații despre acest program se pot afla prin accesarea adreselor de internet https://youth.europa.eu/discovereu_ro sau https://www.interrail.eu/en/interrail-passes/what-is-discovereu.