Compania Neuralink, deținută de Elon Musk, a primit acceptul la începutul acestui an pentru a începe testele pe oameni, într-un program de implantare de cipuri în creierul oamenilor.
Potrivit StirileProTV, mii de oameni și-au exprimat interesul de a fi parte a acestui experiment. Pentru început compania își propune să opereze 11 voluntari anul viitor și peste 22.000 până în anul 2030.
Compania spune că speră să realizeze în cele din urmă un dispozitiv care va crea un fel de simbioză între oameni și mașini și va permite ființelor umane să trimită mesaje sau să joace folosindu-se doar de gândurile lor. Dar, mai întâi, compania spune că speră să ajute persoanele cu tulburări neurologice.