Dorohoi News Logo

O româncă, rămasă văduvă acum câteva luni, a câştigat 100.000 de euro la Loteria de Crăciun

loterie

Femeia, al cărei soţ a murit cu doar câteva luni în urmă, a rămas singură cu trei copii şi abia îşi ducea zilele, dar acum a scăpat de sărăcie. "A fost soţul meu din cer, care a vegheat asupra noastră", spune ea.

A venit în Spania pentru o viaţă mai bună, pentru a lupta pentru copiii săi, iar ieri plângea, amintindu-şi de soţul ei, pe care l-a pierdut acum câteva luni. Situaţia sa familială şi economică era foarte delicată. Acum nu mai e. "A murit soţul meu şi am rămas cu trei copii, cel mai mic având doar opt luni. A fost soţul meu, din cer. El a fost. A văzut că nu mai pot să lupt, că nu mai pot...", repeta plângând, tremurând de emoţie şi înmuind inimile celor care treceau pe stradă în acele momente şi o vedeau. Ana, căci aşa se cheamă această femeie de naţionalitate română, a venit în Spania dintr-un sătuc din apropierea Bucureştiului, stabilindu-se într-un alt sat, din Huesca (Aragon), scrie ABC.

Sodeto este o frescă vie a celei mai mari averi concentrate în cel mai mic loc, un sătuc simplu în care trăiesc 60 de familii. Norocul a venit în Sodeto adus de Asociaţia Femeilor Casnice, care a vândut 1.200 de participări de câte cinci euro la Tombola de Crăciun, bilete care au adus 120 de milioane de euro în premii, câte 100.000 de fiecare participant. Sau, cum spunea văduva Ana, vorbind în vechile pesetas: 16 milioane de pesetas.

El Gordo a adus în localitatea Granen, din Huesca, 715 milioane de euro
Ana este doar una din sutele de câştigători ai Marelui Premiu, El Gordo, din Spania. Anul acesta, Marele Premiu a ajuns în provincia Huesca, unde s-au vândut 1.800 de bilete din seria câştigătoare. Aşa au câştigat şi Mihai şi Aurelia, din Granen. În total, loteria din Granen a împărţit premii în acest an de 715 milioane de euro. Asta într-o localitate care nu depăşeşte 2.000 de locuitori cu tot cu satele înconjurătoare. Sursa: adevarul.ro

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web