De la 1 ianuarie a intrat în vigoare în Franţa o nouă taxă pe băuturile carbogazoase dulci care va aduce, scrie Der Spiegel, peste 120 de milioane de euro la bugetul de stat.
Pentru francezii iubitori de băuturi carbogazoase dulci viaţa a devenit mai scumpă începând din ianuarie 2012, pentru că preţul fiecărei doze de suc a crescut cu un eurocent pe doză. Măsura, care face parte din măsurile de austeritate gândite pentru a combate criza, va aduce bani mulţi la bugetul de stat. Taxa, numită „taxa pe Cola" de media din Franţa, este gândită şi pentru a promova obiceiurile sănătoase şi a combate obezitatea.
Conform surselor din industrie citate de ziarele franceze, producătorii vor mări preţul băuturilor carbogazoase dulci cu până la 35% pentru a acoperi această taxă. Alte ţări din Europa ca Danemarca şi Ungaria aplică deja o taxă similară.