Dorohoi News Logo

Şansă unică pentru IT-iştii români. Te poţi angaja direct la Microsoft USA

Microsoft USA

Programatorii, inginerii software sau absolvenţii de IT au şansa de a lucra chiar la Microsoft acasă, în campusul Redmond, Washington de lângă Seattle.

La fel ca şi anul trecut, gigantul american Microsoft US organizează în luna martie la Bucureşti o sesiune specială de interviuri de angajare.

Joburile se adresează absolvenţilor de informatică sau inginerie, precum şi specialiştilor IT cu experienţă, iar posturile vacante sunt cele de Software Development Engineer (SDE) şi Software Development Engineer in Test (SDET). Vezi cerinţele pentru cele două posturi aici.

Potrivit anunţurilor publicate de Microsoft, compania recrutează în sesiunea din martie de la Bucureşti personal pentru toate echipele de produse din Seattle, inclusiv pentru Windows Phone Division.

Interviurile de angajare pentru Microsoft US vor avea loc între 3 şi 8 martie 2012, iar cei care vor să participe trebuie să-şi înscrie acum CV-ul pe site-ul Microsoft. Detalii despre modul în care îţi poţi depune CV-ul în engleză poţi găsi pe Hipo.ro.

După selectare, Microsoft se ocupă de tot ce înseamnă obţinerea vizei americane şi a permisului de lucru, precum şi de condiţiile de relocare.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web