Dorohoi News Logo

O tehnologie dispărută de ani buni în țările civilizate încă rezistă în România

televizor

Televizoarele clasice sunt deja piese de decor în majoritatea țărilor din Uniunea Europeană, dar și peste Ocean, în Statele Unite, mai puțin în țara noastră unde continuă să se vândă.

Experții spun că aparatul TV clasic, cu tub, în compania căruia au crescut sute de milioane de oameni, ar fi pe cale de dispariție. Nu și în țara noastră. Potrivit lui Alexandru Drăgoiu, fondatorul E-Boda, românii continuie să cumpere televizoare cu tub, fiind atrași de prețul mic. „Nu renunțăm la aceste business deoarece este încă este profitabil”, a declarat Drăgoiu pentru Capital în ziua lansării pe piața românească a unei tablete de 9,7 inch. La e-Boda, un televizor clasic costă 300 de lei, iar unul cu ecran plat 600 de lei.

Românii caută să îşi înlocuiască televizorul cu unul nou, anul acesta, potrivit unui sondaj al companiei Toshiba, care estimează piaţa locală de televizoare cu ecran plat la un milion de unităţi.

Potrivit datelor companiei Toshiba, 13% dintre români au un singur televizor, 42% deţin două televizoare, 32% au trei modele şi 13% au patru sau mai multe exemplare.  Nu există gospodărie în România care să nu aibă cel puţin un televizor. Cei de la Toshiba au aflat că 48% dintre români caută să îşi schimbe unul dintre televizoare anul acesta, în timp ce 25% intenţionează să facă lucrul acesta în următorii 2-3 ani.

Românii vor fi nevoiți să își cumpere un televizor cu ecran plat din 2015, odată ce țara noastră va trece la televizunea digitală. Deși România şi-a luat angajamentul faţă de Uniunea Europeană (UE) de a finaliza tranziţia la televiziunea digitală până în anul 2012, autorităţile române nu au respectat însă niciun termen impus de UE. Astfel s-a luat decizia de amânare cu trei ani, urmând ca la 1 ianuarie 2015, să înceteze transmisia analogică de televiziune.

Guvernul și-a justificat decizia de amânare prin scutirea cetăţenilor de a-şi achiziţiona noi echipamente în perioadă de criză şi asigurarea unui termen rezonabil de adaptare pentru operatori.

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii anunţa în luna iulie a anului 2010 că şapte companii au cumpărat caietele de sarcini în vederea participării la procedurile de selecţie organizate pentru acordarea primelor două multiplexe de televiziune digitală terestră DVB-T.

Ce înseamnă televiziune digitală

Trecerea la televiziunea digitală înseamnă costuri mai mici, o calitatea mai bună atât a imaginii, cât şi a sunetului, programe mai multe, recepţia pe dispozitive mobil, servicii de informare îmbunătăţite, precum ghidurile de programe afişate pe ecran şi spectru radio economisit, care va putea fi folosit pentru servicii broadband. Emisia în format terestru digital poate fi recepţionată de anumite modele de televizoare de ultimă generaţie (care au tuner DVB-T) sau pe orice televizor existent după achiziţionarea unui decodor special.

Cine a trecut la televiziunea digitală

Renunţarea la televiziunea analogică terestră a avut loc deja în Luxemburg, Olanda, Finlanda, Suedia, Germania, Belgia (Flandra) şi în mare parte din teritoriul Austriei. Se va renunţa la aceste transmisii până cel târziu la sfârşitul anului 2010 în Austria, Estonia, Danemarca, Spania, Malta şi Slovenia. În Belgia (în Valonia şi în regiunea Bruxelles-Capitale), Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Grecia, Franţa, Ungaria, Italia, Lituania, Letonia, Portugalia, România, Slovacia şi Regatul Unit, se va renunţa la televiziunea analogică terestră în perioada cuprinsă între sfârşitul anului 2010 şi sfârşitul anului 2012. În Polonia, termenul limită pentru renunţarea completă la acest tip de televiziune este 2015.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web