Suceveanul a scăpat fără zgărieturi şi s-a apucat să facă fotografii de pe margine, în timp ce elicoptere, zeci de ambulanţe şi circa 100 de francezi veniţi în ajutor încercau să-i salveze conaţionalii.
Noi mărturii de la accidentul cu autocarul românesc în Franţa.
Noi fotografii ale accidentului din Franţa de acum exact două săptămâni au apărut în presa locală din Suceava, furnizate chiar de unul dintre pasagerii din autocarul plin de români care s-a răsturnat pe 2 septembrie, ora 9:30 (10.30, ora României) în dreptul localităţii Vidabaun.
Pasagerul respectiv a scăpat fără nici o zgârietură şi în haosul creat la locul accidentului, când nouă elicoptere, zeci de ambulanţe şi peste 100 de salvatori francezi încercau să-i salveze pe cetăţenii români, nu a găsit nimic altceva mai bun de făcut decât să fotografieze cu telefonul mobil.
Nu a reuşit să facă foarte multe fotografii, întrucât a fost observat de jandarmii francezi şi îndepărtat din zonă, explicându-i-se că aşa ceva nu este permis în Franţa.
Mărturisirile uneia dintre victimele accidentului din Franţa
Între timp, mai mulţi dintre pasagerii răniţi s-au întorc acasă, în România. Printre ei şi Fevronia Timofte, o femeie din comuna suceveană Forăşti, care a fost rănită uşor la urechea stângă de cioburile geamului lângă care stătea în autocar. A fost internată mai multe zile la un spital francez, iar abia după ce francezii s-au asigurat că totul este în regulă au lăsat-o să plece.
Femeia, care călătorea împreună cu soţul, fiul lor şi un nepot, şi se întorceau din Spania, povesteşte clipele de groază prin care a trecut: „Mulţi dormeau în autocar când a avut loc accidentul. La un moment dat am auzit cum a explodat un cauciuc în partea şoferului. Am văzut că se clatină autocarul, am închis ochii şi am zis ... ne-am răsturnat şi am trecut partea cealaltă de autostradă, iar oamenii au început să ţipe. Am văzut de toate, şi carne vie şi oase, de toate... apoi au început să vină elicopterele, ambulanţele... parcă era sfârşitul lumii. Un băiat a deschis turela autocarului şi aşa am ieşit. Şoferul era tăiat la gât, dar a reuşit să iasă singur şi să se întindă pe asfalt”, mărturiseşte Fevronia Timofte.
Suceveanca povesteşte că a fost ajutată tot de către o româncă, stabilită în Franţa de peste 20 de ani, care i-a dat haine, a ţinut permanent legătura cu ea şi, după externare, a dus-o cu maşina mai bine de 100 de kilometri până în locul de unde a fost luată de un alt autocar pentru a se întoarce acasă.
Culmea, autocarul care ar fi trebuit să o ia iniţial, s-a defectat pe drum, iar Fevronia Timofte a trebuit să mai stea ore în şir în drum, cu bagaje, să aştepte un alt autocar.
Fiica ei, Cristina Timofte, singura care rămăsese acasă, la Forăşti, povesteşte cât de greu i-a fost în orele în care nu a ştiut nimic de mama, fratele şi tatăl ei, iar la televizor erau difuzate imagini înfiorătoare de la locul accidentului din Franţa. „M-a sunat tata apoi şi a dat-o pe mama la telefon şi a început să plângă. A fost groaznic”, mărturiseşte Cristina Timofte. Sursa: evz.ro