Dorohoi News Logo

Au apărut cărţile de credit Google. Compania americană îşi diversifică activitatea

google_credit_card

Google intră în afaceri cu credite, odată cu lansarea, luni, a unui program în Marea Britanie pentru finanţarea achiziţiilor de publicitate online oferită de grup.

Măsura marchează deschiderea unui nou front în lupta dintre marile companii active pe internet, aceastea încercând să-şi folosească activele ca avantaj competitiv. Amazon a anunţat, săptămâna trecută, că a început să furnizeze împrumuturi retailerilor independenţi care vând produse ale companiei, scrie Mediafax.

Decizia Google de a emite cărţi de credit, disponibile în Statele Unite în câteva săptămâni şi mai târziu în alte ţări, semnalează prima încercare a grupului de a folosi rezervele uriaşe de lichiditate pentru a-şi susţine operaţiunile cheie de căutare pe internet prin subvenţionarea liniilor de credit cu dobânzi reduse.

Google va oferi clienţilor credit între 200 de dolari şi 100.000 de dolari pe lună pentru a plăti folosirea Adwords, serviciu prin care sunt plasate mesaje lângă rezultatele căutărilor online. Încasările din Adwords au constituit cea mai mare parte a veniturilor de 37 de miliarde de dolari din publicitate raportate de Google anul trecut.

"Nu cumpărau Adwords în măsura în care aveau nevoie", a declarat Brent Callinicos, vicepreşedinte şi trezorier la Google. Un program pilot derulat anul trecut în SUA a condus la cheltuieli mai mari de publicitate ale clienţilor.

Google a anunţat că a stabilit dobânzile iniţiale considerabil sub cele ale cărţilor de credit disponibile pe piaţă pentru afaceri mici şi mijlocii. În Statele Unite, dobânda va fi de 8,99%, iar în Marea Britanie de 11,9%.

"Puteţi fi siguri că nu facem asta ca să pierdem bani", a spus Callinicos, adăugând că Google nu "încearcă să opereze această afacetre ca pe un centru de profit".

Directorii Google nu au exclus să intre şi mai mult pe piaţa serviciilor financiare, cu alte produse pentru afacerile mici şi mijlocii, care formează majoritatea clienţilor de publicitate ai grupului. Google nu are, însă, astfel de planuri în prezent, au spus aceştia.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web