Un român a fost împuşcat mortal în centrul Italiei, într-un schimb de focuri cu poliţia italiană, informează site-ul de ştiri Ogginotizie.it.
Incidentul a avut loc în cursul nopţii de luni spre marţi la periferia oraşului italian Teramo, situat în regiunea Abruzzo (centru-est). Agenţi de poliţie au încercat să oprească un vehicul suspect la bordul căruia se aflau patru cetăţeni români.
Vehiculul, despre care existau indicii că fusese furat, a fost blocat de poliţie, dar unul dintre români a scos un pistol pe care l-a îndreptat spre poliţişti. Agenţii de poliţie au deschis focul spre suspect, acesta fiind ucis pe loc. Ceilalţi trei români au reuşit să fugă, fiind identificaţi ulterior. Sursa: realitatea.net