Dorohoi News Logo

Nadia Comăneci, urmărită de serviciile de spionaj ale SUA

Nadia Comăneci

Fuga Nadiei Comăneci din România de la sfârşitul anului 1989 a fost atent monitorizată de serviciile de spionaj ale Statelor Unite ale Americii.

Conform unui document al Pentagonului, americanii au considerat gestul gimnastei drept un semn că în România urmau să se producă schimbări majore. Cu aproape o lună înainte de revoluţia din 1989, care a dus la căderea regimului lui Nicolae Ceauşescu, Nadia Comăneci a fugit din România împreună cu mai multe persoane. Pe 1 decembrie, fosta gimnastă era deja în Statele Unite ale Americii.

Un document declasificat al Pentagonului arată că Statele Unite au văzut în gestul Nadiei Comăneci semnale că la Bucureşti urmau să se producă curând schimbări politice majore. Agenţii americani aflaţi în România au început să investigheze care este impactul asupra regimului condus de Nicolae Ceauşescu.

Generalul Aurel Rogojan a spus că „FBI şi Departamentul pentru Imigrări erau îndreptăţite să se intereseze. CIA - în măsura în care a organizat plecarea… Mamei Nadiei i s-a livrat un prieten din exterior, care a aranjat, dincolo de frontieră, spectacolul mediatic împreună cu serviciile ungare".

Din documentul "Secret" al Departamentului Apărării reiese că un ofiţer american a vorbit despre fuga Nadiei cu un oficial din România. În urma discuţiilor, ofiţerul american a conchis în raportul către superiorii săi că o parte semnificativă a poporului român manifestă deschidere către democraţie.

Nadia s-a retras din activitatea competiţională după Jocurile Olimpice de la Moscova, din 1980, iar în 1989 a fugit din ţară, cu destinaţia America. În anii '90 a revenit în ţară şi chiar s-a căsătorit aici cu gimnastul american Bart Conner, în luna aprilie a anului 1996. Sursa: antena3.ro

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web