Dorohoi News Logo

Persoane din județul Botoșani aflate printre victimele tragicului accident din Italia

Accident dramatic Italia

Cel puţin trei persoane implicate în gravul accident de circulaţie care a avut loc, sâmbătă seară, în Italia par a fi din Botoşani. Surse neoficiale susţin că una dintre victime ar fi din Ştefăneşti, una din Copălău iar alta din loc. Alba com. Hudești.

Şase persoane, dintre care două sau trei femei, au murit sâmbătă după-amiază în Calabria (sudul Italiei) în urma unei coliziuni violente între un tren regional şi o maşină ce transporta muncitori români angajaţi la culesul clementinelor, relatează AFP. Potrivit companiei publice de căi ferate, Ferrovie dello Stato, accidentul s-a produs în jurul orei 16.15 GMT (18.15 ora României), la o trecere la nivel cu calea ferată, situată între gările Rossano şi Mirto Crosia, pe coasta Mării Ionice (partea de est a regiunii Calabria). Din motive încă necunoscute, la trecerea la nivel cu calea ferată, care nu este administrată de compania FS ci de una privată, trenul care plecase din Sibari nu a reuşit să evite coliziunea cu maşina.
 
”În urma impactului, şase persoane de la bordul maşinii au murit. În schimb nu a fost nicio consecinţă pentru pasagerii trenului, nici pentru mecanic sau pentru şeful de tren“, a anunţat FS într-un comunicat.

Doi muncitori români şi-au salvat viaţa pentru că au coborât din vehicul pentru a ridica bariera ce se afla pe teren şi marca accesul la trecerea la nivel cu calea ferată, potrivit echipelor de salvare. Potrivit acestora, victimele ale căror cadavre sunt încarcerate în caroseria trenului şi a maşinii, se întorceau după o zi de muncă pe o plantaţie de citrice. Echipele de salvare cred că printre morţi se află două sau trei femei. Acestea nu i-au putut interoga pe cei doi supravieţuitori, care nu vorbesc italiană şi sunt în stare de şoc deoarece printre victime se numără şi rude ale lor. Maşina a fost târâtă pe o distanţă de 600 de metri după coliziune, după ce a fost lovită în plin de trenul regional care transporta doar 12 pasageri, toţi nevătămaţi.

Parchetul din Rossano a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele accidentului. Marco Mancini, un purtător de cuvânt al companiei FS a transmis condoleanţe familiilor victimelor şi a declarat pentru postul de televiziune Sky TG24 că este posibil ca bariera de acces să “fi fost deschisă fără să respecte recomadările de a nu fi ridicată când soseşte un tren”. El a subliniat că aceasta se afla pe un drum privat şi administrarea ei nu este de competenţa FS. Muncitorii sezonieri angajaţi în zona Rossano la culesul de clementine, foarte apreciate în restul Italiei, sunt majoritatea români sau bulgari, au declarat autorităţile locale.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web