Dorohoi News Logo

Fiscul unei țări europene apelează la Google Street View pentru a depista evazioniștii

Google_Street_View

Într-o zi din vara anului trecut, o femeie a fost suprinsă de fotograful Google Street view exact în momentul în care vroia să urce în hamacul din curtea unei case de la marginea orașului Vilnius. Fotografia, aparent inofensivă, a ajuns acum probă într-un caz de evaziune fiscală descoperit de autoritățile lituaniene împotriva contribuabililor care nu își declară proprietățile, scriu cei de la Wall Street Journal.

Google Street View s-a transformat într-o ameninţare la adresa celor care nu îşi plătesc taxele în Lituania. Inspectorii fiscali analizează capturile realizate pe cunoscuta platformă a Google şi le compară cu registrele statului, identificând până acum peste 100 de persoane care nu plăteau taxe pentru proprietăţi deţinute în capitala Vilnius.

„Am fost foarte impresionat", a spus Modestas Kaseliauskas, inspector șef în cadrul Fiscului din Lituania. "Am realizat că putem face mai mult într-un timp mult mai scurt”, a spus acesta, după ce subalternii lui au verificat imagini cu circa 500 de proprietăți și le-au comparat cu registrele de proprietate.

Tot în Lituania, cetăţenii au la dispoziţie şi o aplicaţie pentru iPhone prin care pot semnala cazurile de evaziune. În 2012, cu ajutorul acestei aplicaţii statul a reuşit să colecteze 3,3 milioane de dolari de la evazionişti, informează digi24.ro, care citează WSJ.

În Bulgaria, inspectorii fiscali au o altă metodă pentru a depista astfel de fraude. Ei se folosesc de un elicopter, pentru a realiza înregistrări video cu proprietățile imobiliare din sudul Sofiei. Astfel, fiscul bulgar a reușit să crească încasările cu câteva zeci de milioane de euro în ultimii doi ani. Sursa: capital.ro


DorohoiNews.ro
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web