Un violonist de la Teatrul Balşoi a murit miercuri după ce, cu o zi înainte, a căzut în fosa de orchestră, a anunţat Katerina Novikova, purtătoarea de cuvânt a teatrului moscovit, citată de AFP.
„Violonistul Viktor Sedvod, care lucrează pentru Balşoi de aproape 40 de ani, a căzut marţi în fosa de orchestră şi a murit miercuri la spital în urma rănilor suferite", a precizat aceeaşi purtătoare de cuvânt.
O anchetă a fost iniţiată pentru a stabili circumstanţele accidentului, produs marţi, la încheierea unei sesiuni de repetiţii.
Viktor Sedov, în vârstă de 65 de ani, a doua vioară a teatrului moscovit, era foarte apreciat în rândul colegilor săi "pentru umorul şi erudiţia lui extraordinară", precizează Katerina Novikova.
Teatrul Balşoi a traversat o perioadă dificilă, marcată de numeroase scandaluri, provocate de agresiunea cu acid comisă în ianuarie asupra directorului său artistic, Serghei Filin, de arestarea şi punerea sub acuzare a unui balerin acuzat că ar fi comandat acea agresiune şi de concedierea la începutul lunii iulie a balerinului vedetă Nikolay Tsiskaridze, care îi critica pe directorii teatrului.
Noul director, Vladimir Urin, a preluat conducerea Teatrului Balşoi săptămâna trecută şi va încerca să repună lucrurile în ordine pe scena celui mai prestigios teatru din Rusia.
Sursa: realitatea.net