Aveţi grijă dacă mergeţi la Viena şi circulaţi cu mijloace de transport în comun. Nu aveţi voie să vă sărutaţi, să vorbiţi tare la mobil sau să mâncaţi ceva care lasă miros.
Autorităţile din capitala Austriei au decis să îi amendeze cu 50 de Euro pe toţi cei care încalcă aceste reguli. Amenda a fost impusă în urma plângerilor care au ajuns la compania care gestionează reţeaua de transport în comun. Dacă autorităţile vieneze au luat măsuri în ceea ce priveşte comportamentul în public, la Paris politicienii încearcă să protejeze copiii. O lege care le interzice părinţilor să îşi înscrie copiii sub 16 ani la concursuri de frumuseţe a trecut de Senat. Sursa: realitatea.net