Dorohoi News Logo

UE vrea să introducă vize pentru americani! Aceştia sunt forţaţi să desfiinţeze vizele pentru români

vize-sua

Dacă americanii nu vor să ne lase fără vize, UE are metodele ei să-i constrângă. Mai precis, reintroduce vizele pentru americanii care vor să intre în UE. Americanii au luat în serios exigenţele Europei şi au deja au început să dezbată problema. Aproape sigur românii vor circula în America fără viză.

Parlamentul European a votat de curând în favoarea modificării Regulamentului Uniunii Europene privind vizele, instituind o clauză de reciprocitate prin care încearcă să determine Statele Unite şi Canada să elimine obligativitatea vizelor pentru cetăţenii unor ţări membre UE, între care şi cei români, consemnează agenţia EFE.

În virtutea acestei clauze, Uniunea Europeană va reinstitui vizele pentru acele state terţe care menţin obligativitatea vizelor pentru cetăţenii dintr-un stat comunitar, UE sperând ca, prin această măsură, cetăţenilor săi, indiferent din ce ţară provin, să li se aplice aceleaşi norme privind vizele pe care ea le aplică cetăţenilor extra-comunitari.

Se vor exercita astfel presiuni asupra unor state precum SUA şi Canada, care încă mai cer vize cetăţenilor din unele ţări europene, deşi acestea au eliminat obligativitatea vizelor pentru cetăţenii americani. SUA continuă să impună vize de intrare pentru România, Bulgaria, Cipru şi Polonia, în timp Canada menţine acceaşi măsură pentru România, Bulgaria şi Republica Cehă.

Pe de altă parte, în cadrul iniţiativei de modificare a aceluiaşi regulament, PE a votat şi pentru înăsprirea normelor de acordare a vizelor pentru cetăţenii proveniţi din ţări care furnizează o pondere semnificativă a imigranţilor în UE. Actualul regulament european privind vizele permite limitarea accesului acestora în UE numai în cazuri excepţionale, în timp ce noile norme vor include un 'mecanism de suspendare' a scutirii de vize în cazul statelor terţe pentru cel mult şase luni, în 'situaţii de urgenţă' ce trebuie comunicate şi argumentate de cel puţin un stat membru. Comisarul european pentru afaceri interne, Cecilia Malmstrom, a precizat că această măsură nu este îndreptată împotriva vreunei ţări sau regiuni, ea aplicându-se în mod egal tuturor statelor terţe.

„Se va crea astfel o solidaritate de facto, atât în interiorul Uniunii cât şi în relaţiile cu partenerii săi. Peste 100 de milioane de cetăţeni din cele 6 state membre ale UE, care au parte de un tratament diferit în ceea ce priveşte vizele pentru SUA, ar putea beneficia în mod direct şi imediat de noile reguli privind vizele, Statele Unite ale Americii şi Canada vor fi determinate să extindă programele lor privind călătoriile fără vize în întreaga Uniune Europeană. Mai mult decât atât, noul mecanism de reciprocitate în domeniul vizelor ar proteja în viitor toate statele membre, de la alte tratamente discriminatorii din acest punct de vedere. Este responsabilitatea mea în calitate de membru al Parlamentului European să lupt pentru o politică puternică a UE în domeniul vizelor faţă de SUA şi Canada, dar şi ca reprezentant al cetăţenilor români, să lupt pentru drepturile lor în privinţa vizelor'', afirmă europarlamentarul Ioan Enciu, co-iniţiator al noii clauze de reciprocitate, într-un comunicat.

Pentru a intra în vigoare, aceste modificări ale Regulamentului UE privind vizele trebuie aprobate şi de miniştrii europeni de interne.

„Această cerinţă este discriminatorie, deoarece face diferenţiere între cetăţenii UE, chiar dacă UE are o politică comună în domeniul vizelor. În plus, cerinţa este o încălcare clară a principiului reciprocităţii întrucât cetăţenii din SUA şi Canada pot circula fără cerinţa vizelor în toate statele UE. Noua legislaţie va crea un mecanism automat care să asigure că UE va impune obligativitatea vizelor pentru orice ţară terţă care introduce sau menţine obligativitatea vizelor pentru cetăţenii uneia sau mai multor state membre'', explică europarlamentarul social-democrat.

Americanii dezbat problema

În luna iunie, Congresul american a dezbătut, la solicitarea preşedintelui Barack Obama, o nouă lege privind programul Visa Waiver care ar putea permite României să fie inclusă în lista statelor ai căror cetăţeni nu au nevoie de viză de intrare în SUA cu condiţia ca rata de refuz a vizelor să fie de sub 10%.

Reprezentanţii Guvernului SUA au subliniat, cu această ocazie, că statul nord american ar putea introduce, în viitorul apropiat, un program prin care toţi cetăţenii europeni să aibă acces la un sistem simplificat de trecere a frontierelor bazat pe porţi automate. De asemenea, aceştia au adus în discuţie modele de bune practici folosite de SUA, atât în ceea ce priveşte facilitarea trecerilor frontierelor, cât şi sisteme de înregistrare a căilor de acces. sursa: capital.ro

 

DorohoiNews.ro



Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web