Dorohoi News Logo

Nume de domenii în arabă, chirilică şi chineză, în curând pe internet

domenii

ICANN, autoritatea mondială de reglementare a internetului, a anunţat, miercuri, lansarea primelor nume de domenii online scrise cu caractere arabe, chinezeşti şi chirilice.

„Aceasta reprezintă cea mai importantă schimbare pe internet de la lansarea sa", a spus Akram Atallah, de la ICANN (Internet Corporation for Assigned Names and Numbers), o agenţie independentă care se ocupă cu reglementările la nivel mondial privind numele de domenii pe internet.

„În săptămânile şi lunile care urmează, vor apărea noi nume de domenii online provenite din toate colţurile planetei", a adăugat acesta, citat într-un comunicat al autorităţii de reglementare a internetului din California.

Astfel, adresele care se termină în cuvintele în chineză pentru "joc", în arabă pentru "reţea" şi "pânză" şi în chirilică pentru "site" şi "online" au fost aprobate deja şi altele ar trebui să urmeze în curând, a precizat ICANN. "Unul dintre obiective (...) este de a promova alegerea şi diversitatea", a mai spus ICANN.

În prezent, doar 22 de termeni denumesc "domenii generice de nivel superior (generic Top-Level domains), extensiile urmând după un nume de domeniu deja existent, majoritatea derivate din limba engleză, precum ".com", ".gov" şi ".net"

Pe lângă numele de domenii în alte caractere decât cele latine, ICANN este pe cale să aprobe extensii de toate felurile, precum nume de societăţi şi de produse, de la cele simple, cum ar fi ".shop" până la cele mai precise cum ar fi ".motos".

Autoritatea mondială analizează în prezent aproximativ 1.800 de cereri de extensii ale acestor domenii. Google, un gigant al internetului, a depus peste 100 de astfel de cereri, de la ".google", ".YouTube" şi chiar ".lol".

ICANN consideră că, datorită faptului că internetul s-a extins, ajungând până la două miliarde de utilizatori în lume, dintre care jumătate sunt în Asia, este esenţială atribuirea unor noi nume de domenii.

 

DorohoiNews.ro



Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web