Primarul oraşului olandez Hilversum a cerut expulzarea fiicei lui Vladimir Putin, Maria, care locuieşte la Haga alături de partenerul ei olandez, în urma prăbuşirii avionului malaysian în Ucraina, doborât probabil de o rachetă a rebelilor proruşi, relatează Daily Mail în ediţia electronică de joi.
Ulterior, primarul Pieter Broertjes şi-a cerut scuze pentru aceste comentarii, afirmând că cerinţa sa "nu a fost înţeleaptă", dar a venit "din sentimentul de neputinţă".
Maria Putina, în vârstă de 28 de ani, ar trăi în Olanda de câţiva ani, alături de partenerul ei olandez, Jorrit Faassen, în vârstă de 34 de ani, care deţine un post de conducere la o firmă de consultanţă rusească. Acesta deţine un penthouse într-o clădire de lux din Voorschoten. Cuplul s-ar fi căsătorit în 2009, dar nu există documente oficiale care să confirme această informaţie.
Activişti anti-Putin din toată lumea au postat adresa Mariei Putin pe Twitter şi au cerut poporului olandez să protesteze în faţa locuinţei sale. "Drag popor olandez! Dacă vreţi să o vizitaţi pe fiica lui Putin, (aceasta este) adresa", a scris un activist. "Poporul olandez îşi poate exprima sentimentele despre cursa MH17. Întrebaţi de Maria Putina (Faassen)", a scris un altul. Integral pe adevarul.ro.