Alianţa Nord-Atlantică a anunţat miercuri că a desfăşurat în ultimele două zile mai multe intervenţii aeriene după ce a detectat o intensă activitate a aviaţiei militare ruse în spaţiul aerian european, inclusiv în zona Mării Negre, transmite AFP, citând un comunicat emis de NATO.
Avioanele statelor Alianţei au decolat în patru locuri diferite pentru a executa misiuni de interceptare a patru grupuri de avioane militare ruseşti care efectuau manevre deasupra Oceanului Atlantic, Mării Baltice, Mării Nordului şi Mării Negre, se precizează în textul ce face referire la o activitate "pe scară extinsă" şi "neobişnuită" a aviaţiei ruse.