Marea Britanie va adopta o lege care interzice fumatul în mașinile în care există și pasageri copii. Legea va intra în vigoare din octombrie 2015, potrivit automarket.ro.
Marea Britanie este tot mai aproape de a adopta o lege care interzice fumatul în mașinile în care există pasageri copii. Legea a fost propusă deja în Parlamentul britanic și urmează a fi aprobată în decembrie.
Până și premierul David Cameron susține interdicția, declarând nu demult că a sosit timpul pentru ca o astfel de lege să intre în aplicare.
Cei care vor fi surprinși că fumează într-o mașină în care există și copii, vor plăti o amendă de 60 de lire, echivalentul a 76 de euro, și punct de penalizare. Dacă se ajunge la tribunal, amenda crește la 80 de lire, echivalentul a 100 de euro. Sursa: realitatea.net