Caleidoscop în cuvinte, de WEEKEND: AŞA A ÎNCEPUT POVESTEA IUBIRII

În cele mai vechi timpuri, în care nu erau fiinţe umane pe pământ, după ce viciile şi virtuţile călătoreau în lume împreună şi se simţeau foarte plictisite, într-o zi, ca o soluţie la problema plictiselii lor cronice, au propus un  joc pe care l-au numit „De-a v-aţi ascunselea” şi tuturor le-au plăcut ideea.

Şi a strigat Nebunia: „Vreau să încep eu ! Cine închide ochii şi începe numărătoarea?”
Nebunia şi-a lipit fruntea acoperită cu mâinile de copac şi a început să numere: „Unu, doi, trei,...”
Şi au început virtuţile şi viciile să se ascundă.
A găsit Tandreţea un loc pe lună şi s-a ascuns Trădarea într-o grămadă de gunoi iar Pasiunea între nori.
A mers Dorul până în pântecul pământului.
Minciuna a spus cu voce tare: „ Mă ascund sub o piatră” şi apoi s-a scufundat în lac.
A continuat Nebunia să numere: „...şaptezeci şi nouă, optzeci, optzeci şi unu..” iar, în acest timp, au terminat virtuţile şi viciile să se ascundă.

Numai Iubirea, ca de obicei, n-a luat nici o decizie şi, prin urmare, n-a ştiut unde să dispară iar acest lucru nu a fost surprinzător pentru nimeni. Cu toţii ştim cât de greu este să ascunzi iubirea!
A continuat Nebunia: „nouăzeci şi cinci,..., nouăzeci şi şapte... şi când a ajuns nebunia la numărul „o sută”, a sărit Iubirea şi s-a ascuns într-un boschet de flori.
A deschis Nebunia ochii şi a început să caute, strigând: „Am să vă găsesc, am să vă găsesc !”
Lenea a fost prima descoperită, deoarece, n-a făcut nici un efort să se ascundă; apoi a apărut partea ascunsă în lună şi, mai târziu, a ieşit Minciuna din fundul lacului, aproape înecată iar Nebunia i-a spus Dorului să se întoarcă din pântecul pământului.
Încet, încet, Nebunia i-a găsit pe toţi, cu excepţia Iubirii.   S-a apropiat Invidia de Nebunie şi i-a şoptit la ureche: „Iubirea este ascunsă printre tufele de trandafiri”.
A luat Nebunia atunci în mână o bucată de lemn sub formă de suliţă şi a început să înţepe tufa de trandafiri şi nu s-a oprit, până ce nu a auzit plânsete. A apărut Iubirea de sub o tufă de trandafiri ascunzându-şi cu mâinile faţa şi sângele picura printre degetele ei. A strigat cu regret Nebunia :  „Of, Doamne, ce am făcut? Ţi-ai pierdut vederea din cauza mea! Ce pot face pentru a-mi repara greşeala ?”
A răspuns Iubirea: „ Nu poţi să-mi redai vederea, dar există ceva ce poţi face pentru mine: condu-mă în viitor, arată-mi drumul !”
Şi aşa s-a şi întâmplat: din acea zi, Iubirea este oarbă, condusă de Nebunie…! Bara Haki Abdulbaki