Anul 2013 înseamnă şi o nouă ediţie a Festivalului Enescu, ce se va desfăşura între 1 şi 28 septembrie. Evenimentul are deja o vedetă confirmată. Actorul John Malkovich va fi prezent la Festivalul Enescu cu proiectul "The Infernal Comedy. Confessions of a Serial Killer", pe care îl va prezenta la Bucureşti.
Totodată, printre formaţiile şi artiştii care au confirmat participarea la cea de-a XXI-ediţie a festivalului "George Enescu" se numără Royal Concertgebouw Amsterdam, Maris Jansons, Staatskapelle Berlin, Daniel Barenboim, Orchestra dell'Accademia Santa Cecilia di Roma, Antonio Pappano, Orchestre de Paris, Name Jarvi - London Philharmonic Orchestra, Vladimir Jurowski - Pittsburgh Symphony Orchestra, Radio Berlin, Marek Janowski (cu prezentarea tetralogiei wagneriene), Royal Stockholm Philharmonic Orchestra, Sakari Oramo - Münchner Philharmoniker, Semyon Bychkov - Saint martin in the Fields, Sir Neville Marriner, Evgeny Kissin, Murray Perahia, Pinchas Zukerman - Orchestra Naţională Rusă, Mikhail Pletnev, Fazil Say, Truls Mørk. Alături de aceştia, pe scena Festivalului "Enescu" vor mai susţine concerte Horia Andreescu, Cristian Mandeal, Filarmonica "George Enescu", Filarmonicile din Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara, Opera Naţională Bucureşti şi Orchestra Naţională de Tineret.
La Bucureşti, spectacolele se vor desfăşura la Sala Mare a Palatului - a cărei acustică mult controversată ar putea fi îmbunătăţită -, Ateneul Român, Opera Naţională din Bucureşti, Aula Muzeului Naţional de Artă, Sala "Mihail Jora" a Societăţii Române de Radiodifuziune şi în Piaţa Festivalului. De asemenea, concerte vor fi organizate, tot în cadrul Festivalului "George Enescu", la Arad, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Craiova, Dorohoi, Iaşi, Oradea, Sibiu şi Timişoara. Sursa: MediaFax