Dorohoi – File de istorie: Şcoala Israelită

Printre şcolile primare de elită care au funcţionat în Dorohoi se numără, fără nici un dubiu, şi Şcoala Israelită-Română. Este vorba de şcoala care s-a deschis în anul 1910, la 28 noiembrie, într-o clădire situată pe strada Al. I. Cuza.
  
Din documentele cercetate de noi aflăm semnalate în oraşul nostru şcoli particulare evreieşti care funcţionau în casele unor evrei instruiţi. Deşi, din anul 1860, copiii de naţionalitate evreiască au fost primiţi în şcolile de stat, totuşu existau multe şcoli particulare evreieşti care aveau avizul ministerului de resort. Spre exemplu, în anul 1895, când a fost aleasă oficial Epitropia Comunităţii Israelite dorohoiene având ca preşedinte pe Simon Davidsohn, în Dorohoi existau 10 şcoli particulare cu 286 elevi. În anul următor,conducerea Comunităţii a înfiinţat două şcoli primare finanţate de Epitropie: una condusă de David Cretz şi cealaltă condusă de Mauriciu Seil. Dar, deocamdată funcţionau în condiţii necorespunzătoare, în nişte case particulare neadecvate procesului de învăţământ. În acest scop s-a cumpărat în anul 1890 un teren pe care Comunitatea voia să-l transforme în parc public, iar la intare să se construiască o clădire în care să-şi desfăşoare activitatea conducerea Comunităţii şi membrii acesteia. Comunitatea Israelită din Dorohoi, în frunte cu preşedintele ei Mayer Zoller, a alocat o parte din banii necesari pentru începerea construirii unui edificiu, mai ales că Alianţa Israelită Universală cu sediul la Paris şi Jewish Colonization Agency au împrumutat o sumă însemnată pentru această acţiune temerară.
  
Astfel că, la 28 noiembrie 1910 a avut loc inaugurarea clădirii destinată Şcolii Israelito-Română din Dorohoi, clădire construită după planul arhitectului A. G. Davidescu din Bucureşti. La inaugurare a participat prefectul Ioan Manoliu-Teţcanu, primarul Gheorghe Marcu, locotenent-colonel Bănescu-comandantul regimentului 29 infanterie, conducerea Comunităţii Israelite şi un numeros public.
  
La 7 februarie 1911 a fost ales noul comitet al Epitropiei având ca preşedinte pe omul de faceri Max Ficher,datorită căruia şcoala şi-a îmbunătăţit strea materială cât şi activitatea. Menţionăm că fetele şi băieţii aveau clase separate, dar în acelaşi local. Personalul didactic al ambelor şcoli era format din cadre bine pregătite.
  
Din informaţiile pe care le deţinem de la Comunitatea Israelită, şcoli particulare cu programul statului s-au înfiinţat în toate localităţile în care exista o populaţie evreiască cât de cât numeroasă. Dar, singura monografie a unei asemenea şcoli nu s-a scris decât la Dorohoi. Este adevărat că ea se află încă în manuscris, dar multe aspecte cuprinse în ea au fost publicate în Israel. Autorii acestei monografii, profesorii Dorina şi Ilarion Mandachi, au alcătuit  6 exemplare cu mijloace proprii. În monografia cuprinzând 200 de pagini este redat istoricul şcolii israelite, înfiinţarea Şcolii Israelito-Română, parcursul pe ani şcolari, profesorii care au predat aici, precum şi seriile de absolvenţi pe ani şcolari, până la desfiinţarea(1948). Toate datele cuprinse în monografie se bazează pe documente de arhivă.
  
În anul 1914, primarul oraşului Dorohoi-avocatul Gheorghe Gh. Burghele, a ridicat toate restricţiile impuse evreilor. Ca un gest de bunăvoinţă,a trimis şcolii israelite un ajutor pentru răsplătirea elevilor premianţi cu cărţi şi rechizite şcolare.
  
În localul Şcolii Israelite s-au înfiinţat două biblioteci, iar în anul 1921 şcoala şi-a amenajat şi un muzeu de istorie, etnografie şi ştiinţele naturale. Tot în localul şcolii se organizau deseori serbări, baluri de binefacere, festivaluri artistice şi literare, cu care prilej se strângeau fonduri pentru întreţinerea şcolii şi ajutorarea copiilor săraci.
  
În anul 1926, când s-a inaugurat terenul sportiv “Macabi” din curtea Şcolii Israelite, a avut loc un meci de fotbal, o cursă ciclistă, alergări şi, tot atunci, după cum consemnează ziarele vremii, s-a jucat pentru prima oară în România – volei fete, de către elevele evreice care învăţau la şcolile din oraş (Liceul “Regina Maria” şi Şcoala Profesională de fete gradul I “Domniţa Ileana”). Merită să amintim numele primelor voleibaliste din România: Malca Waisman, Amalia Polack, Beraru Ety.
  
În anii grei ai celui de al doilea război mondial, cel mai mult au avut de suferit evreii: arestări, deportări, confiscarea clădirii şcolii israelite, bibliotecile şi muzeul şcolii au fost distruse, evreii-atât profesorii cât şi elevii- au fost îndepărtaţi din şcolile de stat etc. Evreii rămaşi, cu ajutorul inimoşilor profesori Ion Botezatu şi N.C. Iancu au reuşit să înfiinţeze un liceu evreiesc confesional, recunoscut de stat şi cu dreptul de a urma diferite instituţii de învăţământ superior; în primii ani această şcoală a funcţionat în case particulare, la sediul comunităţii, la spitalul israelit, la grădiniţa israelită de copii;  în cele din urmă, în 1944, s-a mutat în localul Şcolii Industriale de băieţi (actualmente localul 2 al Colegiului “Gr.Ghica VV” de pe strada Manoliu-Teţcanu, în spatele primăriei vechi).
  
Şcoala israelită a fost o instituţie de învăţământ despre care se pot scrie multe pagini  cu multe date documentare edificatoare. Ne mărginim doar a enumera numele unor cadre didactice deosebite ca şi numele unor absolvenţi care au făcut cinste oraşului prin prestaţia şi ţinuta  de-a lungul carierei lor.
  
În primul rând îl vom numi pe profesorul Meyer Herşcovici, directorul Şcolii primare israelite de băieţi, care a ocupat această funcţie din 1909 până în 1948 (anul când şcoala  a fost desfiinţată). Prima directoare a Şcolii israelite de fete a fost Frida Zalman din Tecuci. Apoi lista poate continua cu învăţătoarele şi învăţătorii: Lozneanu Sabina, Clara Linker (care a fost şi directoare), Iacob Haller, Marcu Encel, Cohn Reghina, Ada Altaraş, Sura Trebici. Subliniem - am enumerat doar cadre de la Şcola Israelită, întrucât şi la celelate şcoli din oraş au activat numeroase cadre didactice de origine evreiască. De asemenea, mulţi părinţi evrei îşi înscriau copiii la şcolile primare româneşti, precum şi la şcolile secundare din oraş;doar şcolile pedagogice de băieţi şi de fete, Şcoala profesională de băieţi şi Şcoala nr. 4 Trestiana nu au avut decât câţiva copii de naţionalitate evreiască.
  
Dintre elevii şi absolvenţii Şcolii Israelite îi amintim pe: Buium Croitoru-ulterior scriitorul Ion Călugăru, absolvent în 1914; Aronovici Elias, medic (absolvent în 1914); Axler Marcel, profesor universitar (absolvent în 1916); Rabinovici Leivi (1922); Iager Isidor (1929), Solomon Benedict (1933), Rapaport Leon-ziarist (1938), Faibiş Bercu (1938), Linsker Ruth (1944), David Solomon-Shlomo, un mare sufletist dorohoian, scriitor, autorul celor 6 volume despre Dorohoi (1941), Feder Lupu (1941), Rozen Marcu (1941), Şlaicher Benedict (1941), Iancu Isidor ( 1946), Herşcovici Estera (1946), Marcovici Ida (1948) ş.a.
  
Timp de câţiva ani buni, clădirea Şcolii Israelite a fost sediul Căminului nr. 1 de fete fiind foarte bine întreţinută, îngrijită şi foarte frumos amenajată atât în exterior,dar mai ales în interior. După desfiinţarea acestui aşezământ, clădirea a rămas părăsită.Din păcate, acum la început de an 2013, localul în care a fiinţat Şcoala Israelită între 1910-1948 este o ruină în continuă deteriorare în exterior, dar mai ales în interiorul ei.Alături de clădirea propriu zisă a fostei Şcoli Israelite, în partea dinspre vale, pe strada Petru Rareş a existat şi Grădiniţa Israelită. Mai mult ca sigur, se va prăbuşi; deja nu mai are uşi, ferestre şi chiar ziduri. Vina aparţine proprietarilor acestor clădiri. Dar oare cine sunt ? Prof. Ilarion Mandachi

Autor: DorohoiNews.ro