Sub genericul „ÎNTÂLNIRILE MEMORABILE”, realizatorii emisiunii „E bine să ştii”, găzduită de TeleM Botoşani, au iniţiat şi derulat programul creştin „Întâlniri memorabile”, în perioada 10-17 februarie, a.c. Programul a reuşit să fie, aşa cum au intenţionat organizatorii, un act de educaţie creştină şi formare spirituală, de informare şi transmitere a cunoştinţelor biblice, având ca obiectiv central realizarea unei incursiuni în istoria creştină, punând accent pe valoarea hristocentrică a Bibliei.
Întâlnirile, moderate de pastorul Tiberiu Mica, au cuprins abordări biblice, sesiuni de întrebări şi răspunsuri, prezenţe scenice incluzând muzică vocală şi instrumentală susţinută de corul bisericilor adventiste din Conceşti, Botoşani, Bajura, Dorohoi şi formaţia de blok-flote, „Acord” a Bisericii adventiste de ziua a şaptea din Dumbrăviţa. Cu 8 subiecte incitante – „Drumul întoarcerii” – pastor Dorin Cristea, „Între disperare şi speranţă” – pastor Olivian Huean, „Adevăr în taina nopţii” – pastor Daniel Chiriac, „O întâlnire secretă” – pastor Claudiu Hriscu, „Un altfel de musafir” – pastor Ovidiu Burlacu, „Firimituri salvatoare” – pastor Tiberiu Nica, „chemarea mileniului” – pastor Daniel Horândău, „Nu te da bătut” – pastor Gheorghe Burlacu, întrunirile s-au bucurat de o asistenţă extrem de numeroasă, captivată de subiectele abordate cu teme incitante, comentarii pe baza adevărurilor din sfânta scriptură, dar mai ales prin oferta posibilităţii de a purta discuţii pe marginea unor subiecte cu caracter religios.
„Acest proiect este al doilea de acest gen din judeţul nostru. Primul s-a desfăşurat în vara anului 2012 la Botoşani, iar întâlnirile de la Dorohoi au fost favorizare de dorinţa telespectatorilor de a avea astfel de dezbateri şi în acest municipiu, iar în următorul proiect de acest gen, se va desfăşura la Darabani. Dorohoienii au răspuns favorabil la invitaţia noastră, întrebările venite din partea publicului au fost numeroase, iar cele două ore ale fiecărei întâlniri s-au dovedit de multe ori insuficiente pentru lămurirea tuturor aspectelor, dat fiind faptul că întrebările au reflectat o cultură biblică ridicată şi o dorinţă de cunoaştere. Organizatorii apreciază cadrul în care au decurs aceste întâlniri, amintind aici şi faptul că participanţii şi-au exprimat în număr mare dorinţa de a continua cu un program asemănător, dar de data aceasta săptămânal, mai concret, proiectul nu s-a încheiat aici, ci se va derula mai departe cu un studiu al cărţii biblice Apocalipsa, în fiecare duminică de la orele 18, la Casa de cultură din municipiul Dorohoi”, a precizat pentru DorohoiNews pastorul Bisericii AZŞ din municipiul gazdă, Olivian Huean.
Precizăm şi faptul că printre invitaţi s-au numărat Alin Apostol – director al departamentului tineret al Conferinţei AZŞ Moldova şi pastorul Florin Istrate, trezorierul aceleiaşi Conferinţe, cu sediul la Bacău, care a prezentat şi concluziile acestui eveniment spiritual alături de moderatorul programului.
Conchidem, afirmând că un asemenea demers spiritual nu a ajuns la final, pentru că este un nou început determinat de solicitările publicului divers prin confesiuni religioase şi vârste şi prin faptul că „într-o societate care este în degringoladă şi în care se impune o asanare morală, iar cineva trebuie să-i oprească declinul, după cum afirma unul din susţinătorii temelor, astfel de întâlniri care au fost memorabile mai ales prin eroii bibliei prezentaţi, au un impact deosebit asupra reconstrucţiei umane, şi a edificării Bisericii „dinăuntru”. prof. Cornelius Drescanu.