Juriul Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mărţişor Dorohoian” a desemnat duminică seară câştigătorii celei dea XXX-a ediţii. Trofeul festivalului a fost adjudecat de Eugeniu Andrianov, un tânăr de 20 de ani din Republica Moldova care a impresionat juriul.
„La Dorohoi toţi concurenţii au fost foarte buni, bine pregătiţi şi am avut foarte mari emoţii. Nu mă aşteptam să câştig trofeul, am fost surprins dar acum sunt încântat, nici acum nu mi-au trecut emoţiile” a declarat Eugeniu Andrianov, câştigătorul trofeului, imediat după ce a aflat verdictul juriului.
Categoria 11-15 ani
Locul I: Ana Maria Bucsa (Iasi)
Locul II: Laura Macoviciuc (Dorohoi)
Locul III: Robert Gabriel Istrate (Constanta)
Mentiune: Andreea Leparda (Dorohoi)
Eduard Nicolae Hanuseac (Suceava)
Categoria 16-29ani
Locul I: Rodica Elena Tudor (Ploiesti)
Locul II: Andrei Ciobanu (Bacau)
Locul III: Ion Bacea si Iuliana Manolache (Barlad)
Mentiune: Luciana Spanu (Calarasi)
Desfăşurată pe parcursul a trei zile, această ediţie a Festivalului „Mărţişor Dorohoian” a fost una reuşită, valoarea interpretativă a celor 32 de concurenţi fiind una ridicată. „Anul acesta am avut o ediţie foarte bună, cu copii foarte buni, cu personalitate. Organizarea festivalului a fost foarte bună, a crescut foarte mult iar acest lucru se datorează oamenilor de aici”, a declarat Ionel Tudor, preşedintele juriului.
La rândul său, primarul Dorin Alexandrescu a declarat că reacţia publicului a confirmat deciziile juriului. „Am avut concurenți foarte bine pregătiţi, valori ale muzicii ușoare românești. Sunt fericit că am dat valoare acestui festival și ne străduim ca pe viitor să avem parte de mult mai multe manifestări de acest fel. Cum au spus şi cei din juriu, în acest an nu au fost vânătorii de trofee ci au venit chiar tinere talente. Reacţia publicului a confirmat decizia juriului, trofeul şi premiile au mers acolo unde a fost foarte mult talent și nu în ultimul rând multă muncă și dragoste”. (Otilia O.)
Autor: DorohoiNews.ro