R E P L A Y (dar, numai despre sport) de Iosef-Ioju Haimovici

Vorba lui Maiorescu nu „fac artă pentru artă” sau cumva prin această nouă grilă pe care o încerc să o scriu să mă trezesc în aşa zisul „impresionism”, ci voi căuta să redau cititorului potenţial, fără a mă folosi de copieri inedite, lucruri poate ştiute sau neştiute. Datorită vizitelor mele destul de dese pe aceste tărămuri locale îmi rezerv dreptul să punctez simplu şi concis, redînd din cărţile scrise şi editate de mine: „Sportul a zîmbit la Dorohoi” şi „La braţ cu mingea pe strada Mare” o zi de duminică obişnuită, a-şi numi-o destul de pedant, chiar „sportivă” din iubitul nostru Dorohoi din anii trecuţi, fără a uita că cel ce semnează a fost şi este martorul ocular ale acestor manifestări care răsfăţa oraşul mai întodeuna la sfîrşit de săptămînă.
  
Personalizînd totuşi una dintre „duminicile” luate la întîmplare, vă voi prezenta în aceste pagini prezente şi mai mult decît precis şi în cele viitoare, afirmînd că „ea” concretizează în mare într-un fel mai întrega activitate de cultură fizică şi sport, a oraşului şi dece nu, chiar al fostului raion Dorohoi de altădată, astăzi un municipiu important al judeţului Botoşani…
  
Linişte şi… pace, vechii mei prieteni confirmîndu-mi presupunerile, iar amintirile frumoase ale vremurilor trecute despre tot ce căutam şi aşteptam să văd se năruiau cu timpul, iar cuvintele pline cu tîlc al stimatei şi apreciatei profesoare, doamna Dorina Mandachi, de altfel o şi bună prietenă a familiei noastre, nu degeaba pe undeva prin cărtile mele, „punctează”, ilustrînd în tocmai atmosfera de azi şi de ieri al sportului autohton.
  
Autorul volumului „Sportul a zîmbit la Dorohoi”, o personalitate în acest domeniu, nu si-a închipuit cîta dreptate a avut cînd a dat acest titlu cărţii d-sale; aşa şi este, în trecut sportul a zîmbit la Dorohoi, dar acum este pe cale de dispariţie în acest oraş, sau „La braţ cu mingea pe strada Mare” le era un fapt cotidean, la ordinea zilei...
  
Totuşi, sînt dator să complectez, greşind dacă nu amintesc, că în oraş activează momentan o puternică echipă de fotbal, ea afirmîndu-se pe zi ce trece în Liga a treia a fotbalului românesc. Dar, „cu o floare nu se face primavara” gîndindu-mă că în Dorohoiul trecut pe lîngă sportul de performanţă, se practica şi un intens sport de masse, unde într-un fel un oraş întreg era angrenat…
                                 
D O R O H O I   M O N  A M O U R  
Mi-am pus sufletul pe altarul sportului dorohoian, fiind chiar un avantgardist ale aşa ziselor vremuri amintite şi ca sa nu duc lucrurile în derizoriu cu multă emoţie şi sensibilitate şi cu permisiunea celor ce mă vor citi, îmi permit să trag o linie şi să mă aplec în faţa dorohoinului de rînd. Oraşul în sine şi aici mă refer în special la oamenii săi, nu s-a schimbat cu nimic. Acelaşi oameni primitori şi plini de ambiţii. Oameni care se respectă, iar străinul pentru ei este un bun venit, respectat şi chiar adultat, ei fiind mîndrii chiar cu ei, iar unul ca mine se simte printre ei întotdeuna ca la el acasă…
  
Duminica de azi există în sufletul şi inima lor aşa cum şi-au dorit-o şi-au visat-o, iar eu şi soţia mea Sara rămănînd înmărmuriţi de acest fapt de mare conduită morală şi nu ne-am mirat cu nimic. Cu mare bucurie şi o plăcere de nedescris, impresionîndu-ne la maximum văzînd cum mai întreaga populaţie, de la mic la mare îşi păstrează şi-şi manifestă în deplină libertate şi adevărată fraternitate religia şi crezul lor duminical prin mersul la biserică lucru caracterizat din vechea şi bogata istorie a acestui popor cu o istorie veche şi martiră, totul constituind într-adevăr un simbol ai libertăţii căştigate şi cucerite prin sîngele vîrsat.
  
Intorcîndu-mă la subiectul ales, vorbind într-un fel şi de alcătuirea noastră lăuntrică, amintirile mi-au sugerat, pot spune cu o deosebită plăcere, că cele amintite sînt plăcute venite din interiorul trecutului nostru comun.
  
Duminicile de azi în speţa de data aceasta, ne mai oferă un bun exemplu de trăiri cu adevărat pozitive, îndemnîndu-ne să descoperim bucuriile şi frumuseţele de lîngă care e ştiut că mocnea şi fierbea în inima şi conştiinţa românului creştin, din moşi, strămoşi, din tată în fiu.
  
Fericit ce poate fi un spirit liber, mereu deschis, eliberat de prejudecăţi, dogme, de stereotipe greu de manipulat. Cred că libertatea spiritului ar constitui un material solid pentru construcţia noastră interioară.

IN  LOC  DE  AVANTCRONICĂ  SAU… CRONICĂ  FICTIVĂ… DAR… ADEVĂRATĂ  
Pentru a reda activitatea sportivă multilaterală a oraşului, îmi stă în minte o frumoasă şi senină zi de DUMINICĂ, zi obişnuită şi primitoare al anului 195…

DUMINICA în cauză poate fi luată ca model, dar în nici un caz, ca şablon ai activităţii vii şi intense ce se desfăşura, regulat, fără întrerupere în urbea noastră. Dacă vreun cercetător al timpului şi a sportului în special, sau chiar un statistician, vor descoperi cu timpul, poate unele inexactităţi, sau cumva vre-o neconcordanţă în prezentarea datelor jocurilor, faptul se datorează-după cum deseori am mai afirmat-numai memoriei mele, iar… restul numai contează, că, toate luate la un loc, ilustrează mai mult decît veridic, manifestările sportive ale unei DUMINICI DOROHOIENE…
   
Ora 9 dimineaţa. VOLEI masculin. Terenul „Ile Pintilie”, de pe strada Gării, sau pentru cei ai locului, terenul „Lift”, mare joc de volei cu reprezentanţii oraşului lui Bacovia.
  
De dimineaţa, de cum au apărut zorile, locul de desfăşurare a început să fie împodobit cu ghirlande şi cu baloane colorate. Terenul arăta parcă scos din cutie, nou, iar zgura proaspăt vînturată, arăta parcă mai neagră, în contrast cu marcajul varului alb al terenului, şi totul datorită colectivului CFR-L2, în frunte cu tatăl lui Guţa Tănase şi Buţi Prusac, cît şi a conducerii cooperaţiei meşteşugăreşti, unde Faibiş Bercu, Foghel Isac (Izu) şi Burlacu Gheorghe şi-au spus „cuvîntul”, ei, ocupîndu-se de procurarea la timp a zgurei. Aranjarea sărbătorească şi bine înţeles tehnică a terenului de joc, s-a făcut prin munca voluntară şi sărguincioasă a componenţilor lotului echipei „Voinţa”, care se înfrunta în întrecere.
  
De jur împrejur se adunaseră multă lume. Spectatorii obişnuiţi, plus trecătorii, oameni simpli de pe stradă, care erau întrecere. Mulţi, foarte mulţi curioşi. S-a format un adevărat gard „viu”.
  
Jocul în cauză, reprezenta faza de zonă pentru promovarea în divizia „B”. Se întîlneau: „Voinţa” Dorohoi, campioana regiunii Suceava şi „Tînărul Dinamovist”, campioana regiunii Bacău. Băieţii noştrii: Sofronie Adrian, Mandachi Mihai, Gavrilescu Nicolaie, Borşan Ion, Balan Ion, Pînzaru Cornel, Mandachi Iuliu, au jucat formidabil, dar întîlnind să zicem o echipă cu mai mult noroc decît experienţa, au pierdut la limită, cu scorul 2-3. Partida în sine a fost reuşita şi atractivă, creiend o adevărată „atmosferă” chiar în mijlocul oraşului.
                                                 
Nici nu se încheiase bine partida de volei, şi „microbiştii”, aceşti adevăraţi cavaleri ai zilelor de duminică, cu toţii îşi luaseră deja tălpaşita. Lumea era năucită, dar şi nehotărîtă. Motivul fiind: ziua încărcată cu diverse manifestaţii sportive, una mai atractivă decît alta, iar sălile sau terenurile de disputare găsindu-se în locuri şi la distanţe apreciabile de mers. Este cunoscut că în oraş, în săptămîna premergătoare jocurilor, aşa cum era obiceiul împătimit, localitatea era împănzită cu destule afişe, multicolore şi variate care cuprindeau programele jocurilor în cauză şi totuşi, iata-i pe mulţi, în cumpană, la „răscruce de drumuri” sau dacă vreţi la „ora adevărului”, adică la sfîrşitul meciului de volui-încă nedecişi unde să-şi îndrepte paşii.  
Infernul de abia începuse, odată cu „uraganul” stărnit prin fuga în masa, sau a marşului forţat pe străzile oraşului, pînă sus la terenul de dincolo de gradina de la „Brazi”, acolo unde la orele 11, începea întîlnirea masculină de handbal, faza iner-regională între “Locomotiva Iaşi şi “Dinamo” din localitate, baraj de asemeni pentru promovarea în Divizia „B”. Timpul plăcut. Soarele nu ardea ca de obicei, iar mirosul plăcut al brazilor şi castanilor înconjuratori îi făcea pe cei ce îsi ocupasera deja locurile în tribună, să uite de grijile lor cotidiene şi în special de oboseala lor fizică, căuzată de pe urma fugii maraton pe care au întreprins-o pînă aici.
  
Dinamoviştii s-au întrecut pe ei însuşi. Avînd în componenţă adevăraţi jongleri ai mingii, au stopat de la început atacurile anoste ale oaspeţilor, desfăsurînd mai mult un joc de „zonă”. Lansînd mereu atacuri surprinzatoare, nu au lăsat nici-o speranţa ceferiştilor din capitala Moldovei. Galeria locală, care propriu zis îşi făcea încălzirea şi intrarea pentru meciul vedetă de fotbal de după amiază era la unison cu larma şi freamătul de pe teren, iar ecoul ei se răsfrîngea tot mai departe, chiar dincolo de Spitalul oraşenesc.
  
Dinamoviştii sau distrat efectiv cu oaspeţii din Iaşi, coducînd în permanenţa pe tabela de marcaj. La un moment dat, diferenţa de goluri era chiar de cinci puncte, localnicii practicînd un joc spectaculos în special în prima parte a meciului. Insă, la reluare dinamoviştii contrar firii lor cunoscute, s-au dovedit parcă oameni mai „miloşi” permiţînd ieşenilor să mai rasufle. Evoluţia lor a fost fluctuanta iar victoria lui „Dinamo” Dorohoi a fost meritată în faţa unei grupări care în sezonul trucut era în verbă. Cum calificarea pentru etapa a doua inter-regională cu „Constructorul” P. Neamţ era rezolvată încă din partida din tur de la Iaşi, ceferiştii pierzînd prin contestaţie datorită unor falsificări de jucători, scorul final de aici reflectă meritul dorohoienilor la calificare. Deci, „Dinamo” Dorohoi „Locomotiva Iaşi 6-2 (4-1).
                                     
Ora treisprezece. Frumosul gazon împrospătat de curind prin munca cu adevărat profesională şi grea a mai multor lipoveni bucovinieni este „călcat” de fostele vedete al fotbalului autohton. Asistam la un joc de fotbal „OLD-BOYS” între două formaţii simbolice pentru localnici. Se desfăşoară o întîlnire emoţionantă între veteranii: foştii jucători şi simpatizanţi a lui „Gloria” şi „Macabi” de altadată.
  
In ropotele aplauzelor publicului şi însoţiţi de frumosul marş triumfal, executat cu măiestrie de fanfara militară de la Regimentul 29, şi-au făcut apariţia „eroii” jocului. Lumea era la „pămînt” de atîta rîs. Combatanţii noştrii rîdeau şi ei de „EI” însuşi. Burţile şi colesterolul înmagazinat de fizicul lor, trezea în toţi aceeaşi efect. Aşa cum arătau în echipamentul sportiv, erau parcă oameni proaspeţi aterizaţi de pe alte planete. Nici nu se recunoşteau între ei…
  
Şi, totuşi aceşti bunici ai timpului, şefi de „clanuri” familiare, oameni cu munci de răspundere, intelectuali, meşteşugari pricepuţi sau funcţionari, la vîrsta şi sănătatea lor au arătat şi şi-au adus aminte de tot ce au ştiut odată. Rezultatul 1-1 sau 2-2, n-are importanţa. Scorul întîlnirii pare nimic în raport cu spectacolul oferit de ei. Deci, jocul merita de menţionat iar participanţii ei, care de altfel au fost mulţi la număr, în limitele memoriei le voi aminti: Davidshon Ozias, Grimberg Lică, Roizen Iţcu, Roizen Avram, Meir Simon, profesor Avramiuc, Solomon David, doctor Totolici, Engler Avram, Ioină Segal, Araţei Şoil, doctor Marcovici, Benu Iancu, Leizerovici de la secţia financiară, Manoliu dela URCC, Cohn Aron, Pînzaru, Prelipceanu, faimoşii Cohn- Ziuca, Haim şi Iosub, Hună, Leahu Iosub, doctorii Untu, Hariton şi Cuţu Aurel, Munteanu Gheorghe, plutonier Bolohan, Ursulescu şi mulţi alţii.
  
Reuşita a fost deplină, jocul trezind nostalgii şi amintiri de nedescris pentru generaţiile în cauză. Au arbitrat chiar fără greşeli în limitele vîrstei, pe rînd: Moş Rîpeanu Traian şi domnul Şcherf zis şi Iuju. Amintesc că jocul s-a desfăşurat pe distanţa a două reprizii a cîte douăzeci de minute cu o pauză de treizeci de minute între ele. Medicul întîlnirii a fost ca de obicei, doctorul Şut, medicul sportiv al oraşului, care pe teren nu a avut probleme grele de rezolvat.
                                           
Dar, ca totul să fie la locul lui s-a perfectat şi aranjat o predeschidere de zile mari. Astfel, în peisagiul tot mai încins a atmoferei jocului VEDETĂ de mai tîrziu la ora 15 fix, a început jocul dintre „Voinţa” Dorohoi clasată pe locul cinci în clasamentul Campionatului Regiunii Suceava şi o altă pretendentă la şefia acestui campionat „Textila” Botoşani. N-am detalii dacă întîlnirea a fost amicală sau oficială, probabil în cadrul unei etape din jocurile „Cupei României”. In umbra marelui meci care se va disputa, acest joc era considerat-ca deobicei-un adevărat derbi între oraşele vecine şi vesnic rivale: Botoşani si Dorohoi.
  
Meciul în sine a fost îndîrjit cum se spune „la sînge”, iar cele „două” rivalităţi eterne, parcă şi dinşii lăsau să treacă timpul, pentru începerea meciului „sezonului” regiunii. Iarăşi odată rezultatul precis nu-l reţin, şi de aceia nici nu vreau să-l dau cumva eronat, stricînd Doamne fereşte vreo statistică întocmită  în timp de cineva. Iată şi o parte a lotului folosit de „Voinţa” în acest joc: Căruceru, Pasat, Cohn Marcel, Eisenkraft Jony, Cotter Lică,  Godrich Sami, Katz Izu, Costică, Nichita, Şlomo Meier, Gradu. Parca pe lista de arbitraj, figura cunoscutul arbitru: Haim Cuşmaru fost şi antrenor la „Voinţa”.
                                           
„Dinamo” Dorohoi „Progresul” Rădăuţi/Bucovina/=3-0 /3-0/. Victorie clară obţinută de dorohoieni în faţa rădăuţenilor. Părerea generală este că, echipa locală a făcut cel mai bun meci din sezon. Anunţată drept una din candidatele la promovare, înaintea începerii campionatului „Progresul” a confirmat din plin aceasta. Dar toate visurile şi iluziile lor s-au năruit odată cu rezultatul de la Dorohoi. In schimb după un debut nesigur şi ne convingator, dorohoienii şi-au revenit uşor- uşor cu toate că aveau de înfruntat nenumarate echipe de zile mari.
  
Visul dorohoienilor de a primii în urbea lor marele echipe ale fotbalului din Moldova cît şi din restul ţării, tindeau să se adeverească. Meci al marelor orgolii. Acest meci şi-a onorat într-un fel titulatura de „marele joc al regiunii” pentru promovarea la una din serile diviziei „C” a ţării la fotbal. Menţinez că denumirea nouă era de „CATEGORIA “.
  
Veniţi cu intenţia de la început a se apăra oaspeţii nu s-au regăsit prea repede în această formulă. Deşi, în defensivă lucrurile au mers cum au mers, atacul rădăuţenilor a avut de suferit vertiginos. De altfel toată aşezaerea lor de pe teren a avut multe lacune. Drept repercursiuni localnicii s-au impus prin eficacitate, ei deschizînd repede scorul. Profitînd de o eroare a unui apărător advers, Ionescu a luat pe cont propriu o minge de la jumătatea terenului i-a „întors” pe alţi doi din apărarea adversă şi de la marginea careului de 16 metrii, a trimis în dreapta portarului. 1-0 pentru “Dinamo”.
  
La un sfert de oră de la deschiderea scorului, Mateiescu a trimis pe dreapta în interiorul careului mare, de unde acelaş Ionescu în mare dispoziţie de joc a marcat printr-un plonjon spectaculos. Deja 2-0 pentru localnici,
  
Minutul 35, „triunchi”: Ioniţa, Botez, Rădoiu, ultimul îi oferă mingea pe un culoar liber lui Olboşanu, care îl învinge din apropiere pe virtuosul portar rădăuţean. Spectacolul s-a consumat pripriu zis în prima repriză, cînd scorul arăta de 3-0. Dorohoienii au jucat în continuare combativ şi în viteză. Acest lucru i-a surprins mult pe oaspeţi, ei nereuşind să dea replică rămănînd doar „spectatori” a unui dezastru. In repriza secundă s-a pasat mult, localnicii fiind chiar indulgenţi cu partenerii de întrecere. Aceştia din urmă nereuşind să marce nici un gol, măcar cel de onoare.
  
Despre galerie este mult dezis. Ea a creiat o atmosferă superbă de întrecere şi în tribună. Publicul a fost minunat pînă la finalul partidei, galerie senzaţională. Totul ne arată iubirea localnicilor faţă de echipa care îi reprezintă şi dorul lor plin de extaz de a avea o echipă în Categoria „C”. Nini Gavrilescu, Costică Molocea, profesorul Zaiţ, doctorul Hariton, Micu Roşca, farmacistul Abramovici, Nelu, Valerică şi Antonel Borşan, Tuţă Puşcasu, Pasăre, Pasat, Buţi Mirăuţă şi mulţi alţii, şi-au „condus” într-adevăr echipa spre victorie. Era ceva minunat, ceva încîntător să vezi şi să te minunezi cum un public imens îşi proslăveşte echipa favorită.
  
Iată şi lotul care a realizat frumoasa promovare: Potra, Ioniţă, Olboşanu, Botez, Ionescu, Kulcear, Mateiescu, Iancu, Dedu, Păunescu, Rădoiu, Kilin, Predoiu.

ŞAH ŞI TENIS DE MASĂ. Concomitent pe la orele 10 dimineaţa în sălile „Progresul” şi „Voinţa” se desfăşurau întreceri de mare prioritate între veşnicii rivali a acestor sporturi. La sala „Progresul” ca de obicei plină la refuz, ne întîmpină o curăţenie desăvîrşită şi exemplară datorită capacităţii activistului salariat Moscovici Mişa şi a lui Budeanu ajutorul lui. Erau în curs de desfăşurare întrecerile raionale ale Spartachiadei de vară la tenis de masă. S-au înscris 69 de participanţi. Jocurile în sine au creiat momente plăcute şi palpitante celor prezenţi. In finală competiţiei care s-au disputat după regula „cel mai bun din trei” sau „cel mai bun din cinci” s-au întîlnit la femenin: Mandachi Coca şi Prusac Maricica şi repectiv la masculin: Goldenberg Isidor şi Borşan Ioan. Cîştigători: Mandachi Coca-Progresul şi Goldenberg Isidor-Progresul.
  
In acelaş timp, sus în sala „Voinţa” au continuat jocurile rundelor întrerupte contînd pentru titlul de Campion Raional la şah, cu participarea multor pretendenţi la titlu: dentist Ferber, avocat Ursulescu, sanitarul Balan Ioan, Dănilă Gheorghe, judecătorul Rozin, Eisenkraft Filip, Ungureanu Constantin, avocat Polak, etc. Totul într-o perfectă şi strictă organizare datorită „părintelui” şahului dorohoian, profesorul Rabinshon Levi şi a secretarului salariat de atunci al asociaţiei „Voinţa” Haimovici Ioju. Mulţi foarte mulţi spectatori dar şi un fum de ţigară dens şi înecăcios învăluia modesta sală de desfăşurare, încît Coana Victoria îngrijitoarea vrednică şi conştincioasă a sălii care era mereu părtaşă la toate activităţiile sportive numai ştia ce să facă.
  
In acelaş timp, adică la aceiaşi oră pe terenul „Macabi” se desfăşura în anvantpremieră faza raională a Campionatului Republican de Oină în care reprezentanţii comunei Ibăneşti şi-au spus „cuvîntul” iar în cartierul Gării, la moderna popicărie „CFR” se întreceau două veritabile garniture locale: Haj Dumitru, Ehache Ilie-Locomotiva şi Iancovici şi Cohn de la „Voinţa”.

Tot sus după „Brazi” într-o frumoasă văgăună parcă săpată special de însuşi „mama” natură plină de verdeaţă privelişte de invidiat şi… parcă construită special pentru-sportul cu arma, TIR- sportivii fruntasi al acestui sport nobil: Ursulescu Cornel, Băetu Valerian, Nichita Lucia, conduşi cu măiestrie de către Honceru şi Ursachi cucereau mereu trofeie pentru oraşul nostru.

Iată în mare FILMUL unei duminici sportive dorohoiene mai mult sau mai puţin autentică dar, pot să afirm cu mîna pe inimă, că ea era agreiată de fiecare locuitor iubitor de sport al Dorohoiului.