Botoşăneni, tineri şi adulţi, au fost cu toţi azi prezenţi la lansarea volumului de poezii “Chintesenţa de a fi” a tinerei autoare, Luminiţa Amarie. Eveniment desfăşurat începând cu ora 13.00, la Biblioteca Botoşani – Secţia de limbi străine de pe Pietonalul Unirii.
Luminiţa Amarie, nu este la prima sa lansare de carte, în trecut, tânără de 26 de ani a mai publicat alte două sub titlurile: „Destin făcut dintr-un cuvânt” (Editura Singur Târgoviște 2012) şi „Lacrimile, dinţii albi ai durerii” (Editura Eminescu București 2012).
Prezentarea a fost susținută de scriitoarea Lucia Olaru Nenati, care a apreciat cartea că fiind unul dintre cele mai moderne interpretări ale poeziei autohtone, printre principalele temele abordate în poezii se identifică: dragostea, divinitatea, rusticul şi locurile natale. „Luminiţa scrie cu o pasiune absolute uimitoare, pus şi simplu în aceste cărţi (n.r. titlurile) se simte puternic, pertinent chemarea rădăcinilor, originilor.” a decarat Lucia Olaru Nenati, citată de ziuabotosani.
Lucia OLARU NENATI este scriitoare şi publicistă română, doctor în filologie, promotor cultural, membră a Uniunii Scriitorilor din România şi a Uniunii Ziariştilor Profesionişti, posesoare a Cărţii Internaţionale de Ziarist.
Tot în cadrul acestei lansări de carte, mai mulţi invitaţi au susţinut un recital de muzică folk si muzică corală coordonaţi de Dirijor Prof. Laurenţiu Palade. Corurile alcătuite din elevi ai liceelor „Ştefan Luchian” şi „Nicolae Iorga” Pedagogic din municipiu.