Tradiţii şi obiceiuri de Izvorul Tămăduirii

Creştinii sărbătoresc vineri Izvorul Tămăduirii, sărbătoare din Săptămâna Luminată care ne arată poziţia şi rolul Maicii Domnului în lucrarea mântuirii.

Din punctul de vedere istoric, Izvorul Tămăduirii, sărbătoare închinată Maicii Domnului, Sfânta Fecioară Maria, ne aminteşte o minune. Împăratul Leon cel Mare, înainte de urcarea pe tron, mergând printr-o pădure, a întâlnit un orb rănit care îşi căuta drumul. Leon l-a luat de mână ca să-l conducă, dar la cererea orbului de a-i da apă, a plecat să caute. Negăsind, a auzit un glas care i-a indicat locul unde va găsi apă pentru a potoli setea orbului şi pentru a-i unge ochii lipsiţi de vedere, scrie Agerpres. Urmând cele auzite, Leon a găsit izvorul, care s-a dovedit a fi tămăduitor. Orbul şi-a astâmpărat nu numai setea, dar şi-a recăpătat şi vederea. După ce a ajuns împărat, Leon a ridicat în acel loc o biserică iar cu apa acelui izvor s-au vindecat mulţi bolnavi de-a lungul timpului, prin mila şi lucrarea Maicii Domnului, care i s-a descoperit.

Izvorul menţionat este o preînchipuire care ne arată Izvorul cel viu al mântuirii noastre: pe Maica Domnului. Dincolo de aspectele dogmatice ale lucrării Maicii Domnului în istoria mântuirii neamului omenesc, Izvorul Tămăduirii ne arată puterea sa harică de a înfăptui minuni cu ajutorul lui Dumnezeu, faptul că ea este Maica noastră, a celor care ne încredinţăm ei pentru a-i cere ajutorul, că este Rugătoarea şi Mijlocitoarea noastră înaintea lui Hristos, după cum o numeşte Biserica.

Tradiţii şi obiceiuri
De Izvorul Tămăduirii, se sfinţesc apele. Creştinii ortodocşi vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică. După ce preotul a sfinţit apa, îi stropeşte pe credincioşi în timp ce se cântă troparul "Mântuieşte, Doamne, poporul Tău", scrie agroinfo.ro.

În această zi, în unele zone ale ţării, tinerii adolescenţi fac legământul juvenil. Acest legământ se făcea, cu sau fără martori, în casă, în grădini sau în jurul unui copac înflorit. Tinerii treceau prin mai multe momente rituale prin care făceau jurământul respectiv: pronunţarea cu voce tare a jurământului, schimbul colacului şi al altor obiecte cu valoare simbolică, de obicei o oală sau o strachină din lut, însoţite întotdeauna de o lumânare aprinsă, îmbrăţişarea frăţească, ospătarea cu alimente rituale şi dansul.

În unele zone etnografice, ceremonia se repetă anual, la aceeaşi dată, până la intrarea în joc a fetelor însurăţite şi băieţilor înfârtăţiţi. Persoanele legate, veri, văruţe, surate, fraţi de cruce etc., se întâlneau anual sau, după căsătorie, la Rusalii. După încheierea solemnă a legământului, copiii şi apoi oamenii maturi îşi spuneau până la moarte surată, vere, fârtate, verişoara şi se comportau unul faţă de altul ca adevăraţi fraţi şi surori: se sfătuiau în cele mai intime şi grele probleme ivite în viaţă, îşi împărtăşeau tainele, nu se căsătoreau cu sora sau cu fratele suratei sau fârtatului, se ajutau şi se apărau reciproc până la sacrificiul suprem.