Caleidoscop în cuvinte, de WEEKEND: FIRE ALBE

M-am uitat în oglindă în trecere, care a ajuns ca o barieră a tăcerii mele şi văd câteva fire albe ce au apărut brusc în părul meu. Parcă anii n-au trecut sau dacă au trecut, au trecut prea uşor şi prea repede, anunţând etatea mea.

Am vrut să-mi amintesc şi să-mi derulez amintirile de la o vârstă fragedă, trecând prin etapele de studiu, visele şi aspiraţiile ce s-au realizat şi cele care nu s-au realizat, din cauza mea sau pur şi simplu dint-un eşec oarecare.

Iată-mă, Dumnezeu m-a ajutat pentru a-mi asigura o viaţă stabilă în condiţii de siguranţă, o familie formată dintr-o soţie loială, înţelegătoare şi copiii cuminţi, o societate proprie, cu profituri şi pierderi. Dar pentru cât timp?!

Au trecut amintirile mele una după alta, în viteză, parcă anii au trecut în câteva clipe, toate au fost legate între ele. Acum nu mă ajută regretul pentru o greşeală sau un vis ce nu s-a materializat.
-„Haide, iubitul meu, o să întârzii la lucru, grăbeşte-te !” Această propoziţie spusă de cea mai frumoasă şi caldă voce din inima mea, a întrerupt şirul amintirilor. Este nevasta mea care a intrat în cameră pentru a fi sigură că am terminat să mă îmbrac şi pentru a adăuga ultimele retuşuri la ţinuta mea: să-mi lege cravata sau să-mi ţină paltonul.

În cele din urmă, mi-a luat capul în mâinile ei, mi-a privit firele albe din păr şi a zis:
-„Ştii, iubitule, n-am ştiut că aceste fire albe din părul tău te fac mai frumos şi mai şic ! Au trecut zilele din viaţa mea cu tine prea repede; oare am rămas eu în ochii tăi cea de ieri ?!...
I-am răspuns, din suflet:
-„Numai eu îmbătrânesc, tu rămâi tânără, mereu. Îmi este frică să stau lângă tine, să nu creadă lumea într-o zi că eşti fiica mea!”
Am sărutat-o pe frunte şi i-am sărutat mâinile, luându-mi rămas bun după care am plecat pentru o nouă zi la lucru... Bara Haki Abdulbaki