În ultimii ani, încep să se afirme tot mai mulţi absolvenţi ai celui de al doilea liceu dorohoian, Liceul „Regina Maria”, cu o existenţă de 86 de ani şi prima promoţie de absolvente în anul şcolar 1924-1925. Liceul a avut o traiectorie zbuciumată. Mai întâi, frumosul palat construit în anul 1924 a fost transformat în anii comunismului în întreprindere de confecţii.
Ca urmare, şcoala a fost mutată în localul II al Liceului „Gr.Ghica VV”, apoi în localul de pe strada Olinescu în care astăzi funcţionează Şcoala generală nr. 5, după care s-a instalat în localul nou de pe Bulevardul Victoriei unde fiinţează şi astăzi. Noi ne-am făcut datoria de a populariza toate personalităţile dorohoiene fără a face vreo discriminare referitoare la şcolile absolvite de aceştia. Dar, lipsa unei monografii a Liceului „Regina Maria” ne-a îngreunat sarcina de a afla absolvenţii acestei prestigioase şcoli care s-au afirmat ulterior în diferite domenii de activitate. Având un nepreţuit, neaşteptat şi eficient ajutor din partea cercetătorului ştiinţific ieşean Mihai Haivas, căruia îi mulţumim şi pe această cale, am reuşit să luăm legătura cu unii dorohoieni, care, după absolvirea diferitelor facultăţi şi-au continuat activitatea în capitala Moldovei. Printre aceştia se află şi profesorul universitar Grădinaru Gică, decan al Facultăţii de Horticultură din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” Iaşi, un om al locurilor noastre care şi-a păstrat neştirbită simţirea şi alura de moldovean.
S-a născut la 18 mai 1954 în satul Corjăuţi din cadrul comunei Pomârla unde există o şcoală de 8 ani înfiinţată încă din anul 1914. Această şcoală a fost absolvită de Grădinaru Gică în anul 1970. A continuat studiile la Dorohoi la Liceul de Cultură generală nr. 2 (fostul şi actualul liceu „Regina Maria”), secţia reală, absolvindu-l cu succes în anul 1974.
Între anii 1976 – 1980 a fost student la Institutul Agronomic din Iaşi, Facultatea de Horticultură, la absolvirea căreia a susţinut examenul de diplomă la disciplina Pomicultură, obţinând nota maximă. După doi ani de la absolvire, timp în care a lucrat direct în producţie ca şef de fermă la Gropniţa-Iaşi, între 1983-1986 a funcţionat ca profesor de specialitate la Liceul Horticol din Iaşi. Apoi, a fost solicitat să lucreze în domeniul de cercetare, astfel că între 1986- 1995 va fi cercetător ştiinţific la Bucureşti şi Iaşi. În anul 1994 a susţinut doctoratul, ceea ce i-a permis ca începând cu anul 1995 să lucreze la Facultatea de Horticultură a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Iaşi ca şef de lucrări, conferenţiar şi apoi profesor universitar. A devenit conducător de doctorat în domeniul Horticulturii-specializarea Pomicultură. De remarcat faptul că atunci când A.S.A.S. Bucureşti a scos la concurs un post pentru zona de nord-est a României în anul 1986, profesorul Grădinaru Gică a luat nota maximă, câştigându-şi dreptul de a înfiinţa în zona Iaşi un laborator de cercetare.
S-a perfecţionat continuu, a studiat mult, a reuşit cu succes la toate examenele de promovare, a publicat articole de specialitate în diferite reviste de specialitate din ţară sau străinătate. Când, în anul 1995, a revenit la Facultatea de Horticultură din Iaşi, şi-a îndreptat toată atenţia spre modernizarea tehnologiei pomicole, unele idei elaborate de d-sa fiind în stadiul de pionierat în România.
A participat la numeroase manifestări ştiinţifice interne şi internaţionale unde expunerile sale au fost urmărite cu deosebită atenţie. A urmat cursuri de specializare în străinătate începând cu anul 1999 ( în Bulgaria, Austria, Franţa, Canada, Italia la Viterbo şi Peruggia, Jugoslavia, Turcia, Coreea de Sud, Japonia). A publicat 5 monografii, cursuri şi manuale de nivel superior, aproape 100 de lucrări ştiinţifice în diferite anale şi alte 85 studii în reviste de specialitate. Vorbeşte curent limba engleză şi franceză ceea ce i-a uşurat contactul direct cu alte personalităţi în domeniu din străinătate. Din anul 2000 este membru al Academiei de Ştiinţe Agricole Bucureşti.
Este foarte activ în viaţa socială făcând parte din Societatea Română de Horticultură- filiala Iaşi, precum şi în alte societăţi ştiinţifice. Conduce multe proiecte de cercetare în domeniul arbuştilor fructiferi, al plantaţiilor pomicole, structura agrară, la unele din ele fiind director de proiect. Dl. profesor Grădinaru Gică este colaborator la o serie de proiecte naţionale şi internaţionale.
Putem concluziona că, împreună cu profesorul Gerard Jităreanu care este rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Iaşi, profesorul Grădinaru Gică – decan al Facultăţii de Horticultură a aceleiaşi universităţi, dovedesc că învăţământul dorohoian continuă să dea centrelor universitare din ţară, dar mai ales celui din Iaşi, cadre bine pregătite, cu care oraşul nostru se mândreşte rezervându-le un loc de onoare în cartea de aur a Dorohoiului.
La aniversarea zilei de naştere a D-lui prof. universitar Grădinariu Gică, dorohoienii îi doresc multă sănătate şi realizări de valoare în domeniul său de activitate. prof. Dorina Mandachi